Donald Trump jr, fiul cel mare al președintelui Statelor Unite, vine în România pe data de 28 aprilie, cu o săptămână înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale, au declarat pentru G4Media.ro surse aropiate organizatorilor evenimentului.
Potrivit acestora, vizita la București a lui Trump jr este parte dintr-un turneu Est-European, care include capitalele Praga (Cehia), Bratislava (Slovacia), Budapesta (Ungaria) Belgrad (Serbia) și Sofia (Bulgaria).
Omul de afaceri Adrian Thiess, unul dintre organizatorii evenimentului, de la București, a confirmat pentru G4Media.ro venirea lui Trump jr la București la sfârșitul lunii aprilie.
Donald Trump jr. nu are întâlniri programate cu nici un politician român, evenimentul la care va participa fiind unul de business (Trump Business Vision 2025), susțin sursele G4Media.ro.
Ce implicare are avea Sebastian Ghiță
Publicația susține că România TV, patronată de Sebastian Ghiță, ar fi partenerul media al evenimentului ce va fi organizat în România. Fostul membru al PSD a fost văzut recent la un alt eveniment la care a participat Donald Trump Jr. în Europa.
Candidatul independent Victor Ponta a admis, recent, într-un interviu G4Media că s-a întâlnit cu mogulul fugar la Belgrad în data de 11 martie, cu ocazia vizitei lui Donald Trump jr. în Serbia la invitația președintelui Aleksandar Vucic. Ponta a susținut că ”domnul Ghiță nu e în anturajul meu”, dar nu a răspuns când a fost întrebat ce căuta patronul România RTV la această întâlnire din Belgrad cu fiul președintelui SUA.
România încearcă să-și consolideze relațiile cu SUA și administrația Trump
România încearcă să consolideze relația cu SUA și administrația Trump, mai ales în contextul războiului tarifelor impuse de președintele american, iar Marcel Ciolacu a trimis doi emisari în State pentru a lua legătura cu oamenii liderului de la Casa Albă.
Trimiterea delegației a creat și o serie de declarații contradictorii între premierul României și trimisul său Dragoș Sprânceană. Acesta a spus că Marcel Ciolacu i-a să transmită anumite mesaje celor din administrația Trump, cum ar fi să ignore declarațiile României pro-Ucraina și pro-Rusia, la care premierul țării a spus că mesajele transmise de acesta nu au caracter oficial, declarațiile oficiale ale României fiind transmise doar prin canalele oficiale ale Președinției și Ministerului Afacerilor Externe.