Eurodeputata Diana Iovanovici-Şoşoacă a fost evacuată din sala de plen a Parlamentului European, în timpul dezbaterii care precede supunerea la vot a candidaturii Ursulei von der Leyen pentru un nou mandat la conducerea Comisiei Europene.

Preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a anunţat că a luat această măsură după ce Diana Iovanovici-Şoşoacă, care face parte din grupul eurodeputaţilor neafiliaţi, a ţipat şi a întrerupt de trei ori dezbaterea.

Măsura a fost luată în conformitate cu regula 182, referitor la 'Măsuri imediate', din Regulamentul de procedură al Parlamentului European:

''1. Preşedintele trebuie să cheme la ordine orice membru care încalcă standardele de conduită definite în regula 10, aliniatele (3) sau (4).
2. Dacă încălcarea este repetată, preşedintele trebuie să cheme la ordine membrul pentru a doua oară şi faptul va fi înregistrat în procesul verbal.
3. Dacă încălcarea continuă sau dacă este comisă încă o încălcare, membrului i se poate nega dreptul la cuvânt şi membrul poate fi poate fi exclus din sală de preşedinte pentru restul şedinţei''.

În momentul când a fost dată afară din sală eurodeputata română, avea o intervenţie eurodeputata franceză Valerie Hayer, reprezentanta grupului Renew.

Informaţia privind evacuarea din sală a Dianei Iovanovici-Şoşoacă a fost confirmată şi de către eurodeputatul Siegfried Mureşan (Partidul Popular European), într-o postare pe Facebook.

''Diana Şoşoacă a fost escortată afară din plenul Parlamentului European în timpul dezbaterii privind alegerea Ursulei von der Leyen. Indisciplina şi încălcarea regulilor se sancţionează imediat. S-a făcut de râs'', a scris vicepreşedintele grupului europarlamentar PPE în postarea sa.

Sursa foto: Facebook/Diana Șoșoacă

Abonează-te pe
9news.ro Promo

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri