8 Septembrie 2021

Cîțu i-a trimis președintelui Iohannis propunerile de miniștri interimari în locul celor USR-PLUS



Propunerile premierului pentru interimatul la ministerele rămase libere după demisiile reprezentanţilor USR PLUS au ajuns la Palatul Cotroceni, potrivit Agerpres.

“Am trimis demisiile și propunerile la palatul Cotroceni”, a declarat Florin Cîțu, înainte de ședința conducerii PNL, la sediul de partid.

Acesta a convocat o ședință a Biroului Politic Național al PNL pentru a vota rezoluția ca toți parlamentarii partidului să susțină demersurile Guvernului și “să nu facă vreun demers împotriva propriului guvern indiferent de funcția pe care o au”.

„PNL nu face guvern cu PSD. Să fie foarte clar, PNL nu face guvernare cu PSD. Foarte clar vom face acest lucru în interior.

Cine face demersuri împotriva propriului guvern se va supune consecințelor propriului statut. Mi se pare bizar să faci demersuri propriului partid.

Orice demers împotriva propriului guvern, este inadmisibil așa ceva”, a mai precizat Cîțu.

Potrivit surselor Digi24, Florin Cîțu ar urma să preia Ministerul Fondurilor Europene, Dan Vîlceanu pe cel al Transporturilor, Cseke Attila ar putea fi numit la Sănătate, Tanczos Barna la Cercetare și IT, Virgil Popescu ar putea prelua Ministerul Economiei, iar Lucian Bode pe cel al Justiției.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că dacă moţiunea va ajunge la vot, social-democraţii o vor vota, dar că aceştia nu sunt obligaţi să asigure cvorumul în Birourile permanente ale celor două Camere.



Citeste si