1 Septembrie 2021

Secretarul adjunct al Guvernului: Funcționarii prefecturilor au cele mai mici salarii din administrație



Funcţionarii publici din prefecturi au cele mai mici salarii din administraţie, a declarat secretarul general adjunct al Guvernului, Mircea Abrudean.

El a afirmat, în cadrul unei întâlniri cu reprezentanţii administraţiilor publice locale din judeţul Botoşani, că există inechităţi în ceea ce priveşte nivelul salariilor din administraţie, precizând că în aparatul Secretariatul General al Guvernului sunt salarii mai mici decât în administraţia locală, potrivit Agerpres.

1Am fost prefect de Cluj înainte. Colegul meu prefect ştie foarte bine. Salariile cele mai mici în administraţie sunt în prefecturi. Asta cred că ştiţi. Dacă nu ştiţi, vă spun eu. Colegii care vă verifică legalitatea au salarii mult mai mici decât colegii dumneavoastră din primărie care elaborează acele documente”, a declarat Secretarul general al Guvernului, Mircea Abrudean.

Demnitarul a argumentat că dezechilibrele de salarii dintre angajații primăriilor nu sunt acceptabile, dând exemplul unui consilier de primărie cu un salariu dublu față de cel al unui jurist din prefectură, pe a cărui angajare acesta trebuie să își pună avizul.

„Sunt nişte inechităţi aici, care trebuie puse la punct, că nu este normal să ai un jurist în prefectură, care îşi dă avizul de legalitate pe o dispoziţie prin care primarul angajează, de exemplu, un consilier în primărie cu un salariu aproape dublu decât are el. Şi aici dăm naştere la tot felul de lucruri care nu sunt normale", a precizat Abrudean.

Secretarul general adjunct al Guvernului a făcut aceste afirmaţii în contextul în care primarul comunei Văculeşti, Sorin Gângă, care este şi preşedinte al filialei din Botoşani a Asociaţiei Comunelor din România, s-a arătat nemulţumit că salariile funcţionarilor din primării nu pot depăşi salariile viceprimarilor.



Citeste si