21 Aprilie 2021

Florin Cîțu anunță că vom începe vaccinarea cu Johnson & Johnson după autorizarea de la EMA



România va demara vaccinarea anti-COVID şi cu Johnson&Johnson, după decizia EMA, a declarat prim-ministrul Florin Cîţu, întrebat dacă şi în ţara noastră va începe vaccinarea cu serul produs de această companie, după ce Agenţia Europeană a Medicamentului a afirmat că vaccinul Johnson&Johnson are beneficiile mai ridicate decât riscurile.

"Da. După această decizie a EMA vom demara vaccinarea şi cu Johnson&Johnson. Era soluţia pentru aceste centre mobile, iniţial am folosit Pfizer, vom vedea dacă decizia e să revenim la aceste centre mobile cu Johnson&Johnson", a declarat Florin Cîţu, conform Agerpres. Vaccinul de la Johnson & Johnson este mai avantajos decât celelalte, în contextul în care are o eficință ridicată și nu are nevoie de o doză de rapel. Astfel este mult mai ușor de depozitat și de administrat. SUA a suspendat temporar vaccinarea cu Johnson & Johnson pentru a investiga niște cazuri suspecte de cheaguri de sânge, dar folosirea acestuia ar putea să fie reluată de vineri.



Citeste si