Deputatul PSD Cătălin Rădulescu spune că nu poartă mască pentru că ”așa zice Trump”
Cătălin Rădulescu, deputat PSD amendat pentru că nu a purtat mască de protecție într-o benzinărie din București, anunță că va contesta sancțiunile primite și explică de ce nu poartă mască de protecție.
„Președintele SUA, Donald Trump, a spus că nu trebuie obligat nimeni prin lege să poarte mască. Din momentul astă o să fac ce spune președintele Trump”, a precizat Rădulescu, conform Digi24.ro.
Poliția arată în comunicatul emis că deputatul PSD a refuzat să își fixeze masca și l-ar fi jignit pe agentul de poliție. Mai mult, el le-ar fi spus polițiștilor că e demnitar și că e scutit de la purtarea măștii.
Rădulescu a fost amendat atât pentru tulburarea liniștii publice, cât și pentru că nu a respectat prevederile legale privind măsurile de protecție anti-Covid 19, potrivit comunicatului citat.
Preşedintele SUA Donald Trump a susţinut că purtarea unei măşti este un gest ''patriotic'', după ce a a manifestat mult timp o atitudine ambiguă cu privire la această problemă sensibilă, relatează AFP, potrivit Agerpres.