31 Decembrie 2018

DNA i-ar fi transmis lui Liviu Dragnea data la care va fi audiat in dosarul Tel Drum



Liviu Dragnea a fost chemat, telefonic, la DNA pe data de 3 ianuarie, pentru a-i fi comunicate rezultatele expertizei efectuate in ancheta Tel Drum, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse din dosar.

Faptele ar fi fost comise in perioada in care Dragnea era presedinte al Consiliului Judetean Teleorman, iar dosarul a fost deschis ca urmare a sesizarii OLAF (Oficiul european antifrauda).

In dosarul „Tel Drum”, in 13 noiembrie, procurorii DNA au anuntat, oficial, ca Liviu Dragnea este urmarit penal pentru constituirea unui grup infractional, abuz in serviciu si infractiuni privind deturnarea de fonduri europene, in legatura cu favorizarea companiei in privinta acordarii de contracte. Faptele ar fi fost comise in perioada in care era presedinte al Consiliului Judetean Teleorman.

Joi seara, la Antena 3, Liviu Dragnea a lansat o noua serie de atacuri la adresa justitiei, el sustinand ca mii de oameni ar putea fi condamnati pe nedrept si ca Laura Codruta Kovesi conduce inca DNA, scrie HotNews.

Tel Drum este acuzata de constituire a unui grup infractional organizat, evaziune fiscala in forma continuata si complicitate la doua infractiuni de abuz in serviciu.



Citeste si