27 August 2018

Victor Ponta cere aplicarea majorarii pensiilor, prin noua lege in domeniu, de la 1 ianuarie 2019



Liderul Partidului Pro Romania, Victor Ponta, a anuntat sambata seara ca este de acord cu majorarea pensiilor de la 1 ianuarie 2019, motiv pentru care va depune un amendament in acest sens cand va fi proiectul noii legi a pensiilor in dezbatere in Parlament, scrie Agerpres.

"Daca se face o noua lege a pensiilor (...). Vom face un amendament (...). Vine legea pensiilor. Vreau sa o sustinem. O vom vota cei de la Pro Romania. Dar sa intre in vigoare de la 1 ianuarie 2019", a explicat Ponta intr-o emisiune la Romania TV.

Ponta a spus ca daca nu vor fi bani sa se majoreze pensiile din 2019, atunci nu vor fi mai multi bani in anii urmatori.

"Daca nu poti in 2018 sa maresti pensiile si spui ca nu ai bani, atunci cu siguranta nu o sa ai in 2020, 2021. (...) Eu voi fi intotdeauna de acord cu ideea ca pensiile trebuie crescute. (...) Eu vreau sa intre in vigoare de la 1 ianuarie 2019", a mentionat Victor Ponta.

Potrivit fostului premier, in prezent este vorba de cinci milioane de pensionari.

Nu exista niciun motiv ca noua Lege a pensiilor sa fie atacata la Curtea Constitutionala, intrucat printre cei care au lucrat la proiect se numara si profesori universitari de drept constitutional, a declarat, pe 10 august, ministrul Muncii si Justitiei Sociale, Olguta Vasilescu, intr-o conferinta de presa.

Pe de alta parte, ea a aratat ca exista disponibilitate de a accepta amendamente in timpul dezbaterilor din Parlament, acolo unde este cazul.

Ministrul Muncii a adaugat ca, dupa ce va sta in dezbatere publica timp de 30 de zile, proiectul de act normativ va fi adoptat de Guvern ca proiect de lege, apoi va pleca in Parlament. Legea ar putea ajunge la promulgare in luna decembrie.



Citeste si