19 Martie 2018

Administratia Prezidentiala, despre protocoalele SRI-DNA: Nici Iohannis, nici CSAT nu le pot desecretiza



Deoarece protocoalele intre SRI si DNA sau alte institutii ale statului nu au fost incheiate prin hotarari adoptate de CSAT, nici presedintele Klaus Iohannis si nici Consiliul Suprem de Aparare a Tarii nu le poate desecretiza, conform legii, scrie Digi24.

Presedintele vine cu lamuriri privind modul in care colaboreaza institutiile statului. In comunicatul Administratiei Prezidentiale se precizeaza ca exista protocoale incheiate intre institutii ale statului, precum SRI si DNA, dar ca acestea nu au fost decise printr-o hotarare a CSAT.

Prin urmare, presedintele, ca sef al CSAT, nu poate dispune desecretizarea acestor protocoale, in conditiile in care nu CSAT este cel care a hotarat ca ele sa existe.

Iohannis mai arata ca CSAT este institutia care organizeaza si coordoneaza toate activitatile referitoare la apararea si securitatea tarii, insa stabileste doar directii de actiune, masuri generale pentru prevenirea si inlaturarea riscurilor la adresa securitatii nationale, genereaza un cadru strategic de coordonare, dar nu decide colaborari punctuale intre institutii.

Astfel de protocoale sunt acorduri bilaterale, incheiate cu acordul partilor implicate, mai arata presedintele. Mai mult, o parte dintre acestea au fost deja transmise catre Parlament, la comisia care analizeaza activitatea SRI.

Precizarile vin dupa ce in spatiul public au aparut acuzatii privind eventuale practici nelegale ale SRI in colaborare cu DNA. Sunt voci care spun ca cele doua institutii colaboreaza a limita legii si vizeaza anumite persoane din mediul politic.



Citeste si