22 Ianuarie 2018

Korodi: UDMR va decide daca va vota Guvernul Dancila in Parlament dupa ce va cunoaste membri cabinetului



UDMR va decide daca va vota Guvernul Dancila in Parlament, dupa ce va cunoaste „persoanele care vor defini viitoarea echipa guvernamentala si programul”, a declarat la RFI liderul deputatilor Uniunii, Attila Korodi.

„E prea devreme sa ne asumam o pozitionare. Suntem in expectativa. Vrem sa adunam informatii, sa cunoastem mai bine situatia, sa cunoastem persoanele care vor defini viitoarea echipa guvernamentala si programul, adica ce doresc sa faca fata de programul cu care PSD a castigat alegerile, pentru ca s-a demonstrat ca de fiecare data cand a venit un nou Guvern PSD, au fost ajustari la programul guvernamental. Asa ca ne-am decis foarte clar, asteptam, pentru ca este prea devreme ca sa ne putem exprima obiectiv”, a spus deputatul UDMR.

Intrebat daca va solicita UDMR intrarea in Guvern, Korodi a raspuns ca Uniunea nu doreste sa guverneze cu nici o coalitie, in prezent. „Nici nu se pune problema si aici chiar inainte sa mergem la Palatul Cotroceni, la intrebarile presei am raspuns foarte ferm: nu doreste UDMR sa guverneze, cu nici o coalitie la ora actuala”, a declarat parlamentarul.



Citeste si