29 Decembrie 2017

Dragnea: Klaus Iohannis, beneficiarul statului paralel



Presedintele PSD, Liviu Dragnea, spune ca beneficiarul statului paralel este presedintele Klaus Iohannis.

"Nu cred ca este strain presedintele Iohannis. In primul rand crede ca este beneficiar. Parerea mea este ca are o perceptie gresita daca asta crede, pentru ca ar trebui sa se uite in istoria recenta. Dar asa este construit (statul paralel - n.r.), el asa a fost gandit si asa a fost construit. Orice structura trebuie sa aiba in mot pe cineva. Ca el a gandit-o (Klaus Iohannis - n.r.)? Da sau nu. Cred ca e preluata. Ca el o patroneaza? Da sau nu. Dar ca el este beneficiarul? Sigur. Si ca la el se raporteaza. Sigur", a spus Dragnea, intrebat daca si-a insusit credinta lui Calin Popescu-Tariceanu potrivit careia presedintele Klaus Iohannis este cel care patroneaza statul paralel, scrie Agerpres.

Dragnea a mentionat ca daca se rupe coalitia, daca se rupe PSD sau daca pica guvernarea, daca apar tulburarile sociale, cresc teoretic sansele pentru al doilea mandat al presedintelui Iohannis.

"Cred ca cineva, unul sau mai multi, ii spun presedintelui ca acest stat paralel, ceea ce face, are efecte benefice pentru dumnealui. E gresit daca gandeste asa. (...) Crede ce vrea. Daca se increde in acest sistem vreo clipa greseste, dar e problema dumnealui, e major, e matur, e presedinte", a aratat Dragnea.

El a mentionat ca dupa acest an in care au fost actiuni de strada destul de complexe si bine organizate, s-a ajuns in situatia in care presedintele Iohannis nu mai are adversari azi, dar pana la alegerile din 2019 mai sunt doi ani, iar in doi ani "se pot intampla foarte multe lucruri".



Citeste si