Comisiile reunite de buget au adoptat, sambata, fara amendamente, bugetele SRI, SIE, SPP si STS, precum si pe cel al Curtii de Conturi, institutiile anuntand, in cea mai mare parte, ca banii alocati sunt suficienti pentru buna functionare pe parcursul anului 2016.

Astfel, bugetele acestor institutii au trecut de Comisiile de buget in forma propusa de Ministerul de Finante. SRI si SIE vor primi bani in plus, potrivit proiectului de buget. SRI va avea in 2016 un buget de 1,85 miliarde de lei, in crestere cu aproximativ 20% fata de anul trecut, potrivit Mediafax.

Cea mai mare crestere se inregistreaza la capitolul proiectelor finantate din fonduri externe nerambursabile, unde se vor aloca 36,5 milioane de lei, in conditiile in care, in 2015, suma alocata contributiei interne pentru astfel de proiecte a fost de numai 152.000 de lei. Cheltuielile de personal ale SRI raman, in mare masura, aceleasi ca in 2015, in schimb vor fi reduse fondurile la capitolul cheltuieli de capital, cu 15%, precum si pentru alte cheltuieli si programe interne.

Pe de alta parte, Serviciul de Informatii Externe beneficiaza de o crestere a alocarilor cu 7% fata de 2015, bugetul ajungand acum la 272,5 milioane de lei. SIE va avea bugetul majorat cu aproximativ 4% pentru cheltuieli de personal si tot atatia bani pentru bunuri si servicii ca anul trecut. Se inregistreaza si o crestere cu circa 25% pentru cheltuielile de capital, insa proiectul de buget pe 2016 nu specifica si destinatia exacta a acestor sume.

In schimb, SIE va acorda si anul viitor burse, Guvernul alocand la acest capitol suma de 10 mii de lei, insemnand o majorare cu 25% a sumei alocate institutiei pentru anul 2015. De mentionat ca, in 2015, atat SRI, cat si SIE, au beneficiat de rectificari bugetare pozitive.

Serviciul de Protectie si Paza va pierde, in 2016, aproximativ 3% din buget, potrivit proiectului initiat de guvern. Astfel, anul viitor, SPP va avea un buget de 163,8 milioane de lei, taieri fiind aplicate la capitolul cheltuieli de personal si la cel privind cheltuielile de capital.

Cu toate acestea, SPP va primi, in 2016, de 8 ori mai multi bani pentru reinnoirea parcului auto. Astfel, in proiectul de buget sunt alocate 8,6 milioane de lei pentru "masini, echipamente si mijloace de transport", in conditiile in care, anul trecut, Serviciul a avut un buget de numai 900.000 de lei la acest capitol.

Serviciul de Telecomunicatii Speciale (STS) va avea bugetul diminuat cel mai drastic, fiind inregistrata o scadere cu aproximativ 37%. Cu toate acestea, bugetul pentru 2016 este comparabil cu cel alocat initial in 2015, avand in vedere ca si STS a beneficiat, in cursul anului, de rectificari pozitive. Astfel, in 2016, STS va avea un buget de 274 de milioane de lei, fiind reduse fondurile pentru bunuri si servicii cu 22% si la cheltuielile de capital, cu aproape 60%. Vor fi alocati astfel mai putini bani pentru constructii, chirii si parcul auto.

Pe de alta parte, comisiile de buget au aprobat, in unanimitate, si bugetul Curtii de Conturi, fara a aduce amendamente. Curtea de Conturi va beneficia, in 2016, de un buget de 286,5 milioane de lei, in crestere cu 18% fata de anul in curs. Seful institutiei, Nicolae Vacaroiu, a spus ca banii sunt suficienti, insa spera ca va mai primi fonduri si la rectificarea bugetara, in special pentru noul sediu al Curtii de Conturi, mai ales ca institutia sa aduce foarte multi bani la bugetul de stat.

Sursa foto: Mediafax Foto

Abonează-te pe
9news.ro Promo

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri