28 Octombrie 2010

Romcarbon vrea sa-si diminueze capitalul social cu 5%



Conducerea Romcarbon (ROCE) propune actionarilor un program de rascumparare a 5% din actiunile disponibile in vederea reducerii capitalului social, potrivit unui comunicat remis Bursei de Valori Bucuresti.

Astfel, numarul maxim de actiuni ce urmeaza a fi achizitionate este de 13,2 milioane lei la un pret cuprins intre 0,2 lei si 0,35 lei. Durata maxima pentru derularea operatiunii de rascumparare este de 18 luni de la publicarea hotararii in Monitorul Oficial.

Romcarbon Buzau a avut in primul semestru venituri in crestere cu 70%, de la 36,8 milioane lei de la 62,7 milioane lei, dar a trecut pe pierderi, cu un rezultat negativ de 2,8 milioane lei, dupa castigul de 127.000 lei din primul semestru din 2009.

In prezent, compania are un capital de 26,4 milioane lei, impartit in 264 milioane actiuni, cu o valoare nominala de 0,1 lei.

Cel mai important actionar al Romcarbon este firma cu actionariat taiwanez Living Plastic Industry, cu 32,85% din capital. In actionariat se mai regasesc Unitai International Corporation, cu 20,84%, si fondul de investitii Eastern Eagle Fund, cu 20,29%.

Valoarea de piata a societatii este de 59,16 milioane lei (13,8 mil. euro), conform ultimului pret de 0,224 lei/actiune.



Citeste si