14 Octombrie 2010

SIF Oltenia a cumparat 7,3% din Prodplast Imobiliare



SIF Oltenia (SIF5) a achizitionat in decursul mai multor tranzactii 7,33% din capitalul social al Prodplast Imobiliare (simbol Sibex: PPLI), suma platita fiind de 6,02 milioane lei (1,41 mil. euro).

Cea mai mare achizitie a fost realizat in sedinta de tranzactionare de astazi, cand a cumparat 1,44 milioane de actiuni pentru 5,8 milioane lei. Pretul mediu al tranzactiei a fost de 4,01 lei/actiune.

Anterior, societatea de investitii financiare a mai cumparat 75.416 actiuni pentru 217.515 lei.

Conform raportarilor emise de Bursa de la Sibiu, si Tudor Ciurezu, directorul general adjunct al SIF Oltenia a cumparat 5.000 de actiuni pentru 2,49 lei/actiune.

Prodplast Imobiliare a luat nastere in urma diviziunii companiei de real-estate din cadrul Prodplast Bucuresti (simbol BVB: PPL) si s-a listat la Sibex din 6 septembrie.

PPLI are un capital social de 20,77 milioane lei, impartit in 20,77 milioane de actiuni cu o valoare nominala de 1 leu.

Conform ultimei cotatii de 4,01 lei, compania are o valoare de piata de 83,37 milioane lei (19,5 mil. euro).



Citeste si