2 Februarie 2010

KazMunaiGaz sfideaza CNVM. Amendamentul la oferta nu a fost inca depus



Amendamentul privind recalcularea pretului din oferta de preluare a Rompetrol Rafinare (RRC), pe care actionarii majoritari ai Rompetrol Rafinare trebuiau sa il prezinte ieri, nu fusese depus la CNVM, pana la ora 15:45, a declarat pentru Wall-Street, Bogdan Chetreanu (foto), comisar al Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare.
"Teoretic, daca nu vor respecta decizia Comisiei, vor fi sanctionati, dar interesul nostru nu este sa stam numai cu sanctiuni pe ei. Ar trebui sa discutam in acest sens", a explicat Chetreanu.

Comisarul ne-a mai spus ca de la respingerea prospectului pentru oferta de preluare, pe motiv ca pretul nu se alinia intereselor actionarilor minoritari, niciun oficial KazMunaiGaz, actionarii majoritari ai Rompetrol Group, nu a luat legatura cu Comisia, nici macar pentru a cere o explicatie.

Astfel, decizia asteptata pentru oferta de preluare a Rompetrol Rafinare se prelungeste si titlurile raman suspendate de la tranzactionare.

Joia trecuta, CNVM a respins oferta de preluare pentru Romeptrol Rafinare (RRC), motivand ca pretul propus nu este echitabil pentru actionari.

Odiseea Rompetrol continua. Se apropie un deznodamant?



Citeste si