20 Ianuarie 2010

Contestatia AVAS la majorarea de capital a Biofarm, respinsa de Curtea de Apel



Curtea de Apel Bucuresti a respins contestatia facuta de AVAS privind anularea hotararii actionarilor de a majora capitalul social al producatorului de medicamente Biofarm (BIO), potrivit unui comunicat remis Bursei de Valori Bucuresti.
Biofarm a efectuat o majorare de capital in decembrie 2007 prin incorporarea in patrimoniu a unui teren de la stat, in urma careia AVAS a primis 4,31 milioane de actiuni.

In mai 2009, Tribunalul Bucuresti a respins actiunea formulata de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), iar decizia actuala a Curtii poate fi contestata cu recurs.

Producatorul de medicamente se asteapta la un profit net de 14,16 milioane lei si o cifra de afaceri de 72,7 milioane lei in acest an.

Biofarm Bucuresti are un capital social de 109,48 milioane lei, divizat in 1,09 miliarde actiuni, cu o valoare nominala de 0,10 lei.

Potrivit ultimei raportari, SIF5 Oltenia controla 17,42% din actiunile Biofarm, SIF Banat-Crisana - 15,19%, SIF Moldova - 11,46%, in timp ce AVAS detine 1,04% din capital.

Valoarea de piata a companiei este de 239,7 milioane lei (58,4 mil. euro), conform ultimului pret de 0,219 lei/actiune.



Citeste si