4 Decembrie 2009

Grupul de actionari minoritari RRC cauta dreptatea la forurile UE



Grupul de actionari minoritari RRC, care a dat in judecata Rompetrol si a solicitat amendarea KazMunaiGaz, a hotarat sa depuna plangeri la Comisia Europeana pentru sanctionarea incalcarii reglementarilor comunitare si sa ceara aplicarea in mod corect a legislatiei romanesti si europene pe piata de capital, au anuntat investitorii.
Constatand tergiversarea repetata a initierii ofertei publice de catre KazMunaiGaz (cu sprijinul evident acordat de tratamentul bland al CNVM), actionarii minoritari isi cauta dreptatea la Comisiile Uniunii Europene.

„In conditiile in care compania KazMunaiGaz este obligata sa initieze o oferta publica in valoare de aproximativ 150 milioane de EURO, CNVM si-a ‹‹exercitat prerogativele›› si a aplicat o amenda de 5.000 de EUR unei entitati ce nici macar nu are obligativitatea de a face oferta publica obligatorie de preluare”, se arata in comunicat.

In 2007 KazMunaiGaz a preluat controlul asupra The Rompetrol Group NV Olanda si, indirect, asupra S.C. Rompetrol Rafinare S.A.- Constanta.

Potrivit art. 203 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, oferta publica de preluare trebuie lansata de persoana „care, urmare a achizitiilor sale sau ale persoanelor cu care actioneaza in mod concertat, detine mai mult de 33% din drepturile de vot asupra unei societati comerciale”. Ori, in cazul de fata, persoana care a dobandit prin achizitie mai mult de 33% din drepturile de vot asupra S.C. Rompetrol Rafinare S.A.- Constanta este KazMunaiGaz si nu The Rompetrol Group NV Olanda. In acelasi sens sunt si prevederile art. 5 din Instructiunile nr. 3/2009 emise de CNVM, care dispun ca „entitatile care detin „direct si/sau indirect, mai mult de 33% din drepturile de vot asupra unui emitent si care nu au derulat oferta publica de preluare in conformitate cu art. 203 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 au obligatia de a lansa oferta publica de preluare, in termen de doua luni de la data intrarii in vigoare a prezentei instructiuni.”

„In consecinta, oferta publica de preluare trebuie derulata de Kaz Munai Gaz si nu The Rompetrol Group NV Olanda. Cu toate acestea, CNVM nu a initiat nicio corespondenta oficiala si nicio masura coercitiva catre entitatea kazaha, desi in mod evident entitatea cu obligatia de a face este grupul KazMunaiGaz, grup listat pe bursa din Londra si pe bursa din Kazahstan. Aducem aminte ca reprezentatii Rompetrol Grup NV au facut tot ce le-a stat in putinta pentru a tergiversa initierea ofertei, neexistand obligatie oficiala pe care acestia sa nu o fi ratat”, au mai spus investitorii.

Grupul Rompetrol, amendat cu o suma egala cu 5% din capitalul social


Mai mult, in opinia lor, comisia ar fi trebuit ca, in baza prerogativelor de protectie a investitorilor ce ii revin sa dispuna toate masurile si sa intreprinda toate diligentele pentru ca oferta publica obligatorie de preluare a S.C. Rompetrol Rafinare S.A.- Constanta sa ia in considerare legislatia in vigoare si sa se faca la un pret de achizitie echitabil care sa ia in consideratie cel mai mare pret platit de ofertant sau de persoanele cu care ofertantul a actionat in mod concertat.

„Dupa cum se mentioneaza in rapoartele anuale din 2007 si 2009 ale KazMunaiGaz rezulta ca preluarea integrala a The Rompetrol Group NV a costat 1.7 mld USD. Cu siguranta in contractul de vanzare cumparare prin care KazMunaiGaz a preluat The Rompetrol Grup NV exista suficiente elemente concrete pentru deteminarea pretului efectiv platit pe fiecare actiune RRC”, au mai spus investitorii.



Citeste si