8 Mai 2009

Investitorii cer o dezbatere publica a proiectului de reautorizare a Rasdaq



Asociatia Investitorilor pe Piata de Capital (AIPC) solicita Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare (CNVM) sa supuna dezbaterii publice proiectul de lege, trimis Ministerului de Finante, care vizeaza reautorizarea pietei Rasdaq ca piata reglementata, potrivit unui comunicat transmis de asociatie.
"Suntem neplacut surprinsi de lipsa totala de transparenta de care dau dovada autoritatile in aceasta problema in relatia cu investitorii, care reprezinta factorul primordial in orice piata de capital", spun investitorii la Bursa.

Cei de la Asociatia Investitorilor pe Piata de Capital mai considera ca este de datoria CNVM sa informeze participantii la piata despre existenta unui asemenea proiect, precum si despre forma si criteriile care au stat la baza redactarii acestuia.

"In opinia noastra, Piata Rasdaq este nedrept privita ca o Cenusareasa a pietei de capital si orice masura legislativa eronata, care e probabil sa apara in lipsa consultarii doleantelor investitorilor va fi de natura a le aduce prejudicii materiale grave", adauga reprezentantii AIPC.

De asemenea, AIPC mentioneaza ca a depus inca de anul trecut la CNVM un proiect de regulament privind reautorizarea pietei Rasdaq, ca piata reglementata, dar cu toate acestea arbitrul pietei nu a dat vreun raspuns legal definitiv in legatura cu aceasta problema.



Citeste si