9 Martie 2009

Uton Onesti vrea sa se delisteze de la BVB



Actionarii Uton Onesti (UTN) se vor intalni pe 15 aprilie pentru a discuta propunerea conducerii de a retrage actiunile companiei de pe piata de capital, acestea fiind tranzactionate in prezent la categoria "nelistate" a Bursei de Valori Bucuresti.
In aceeasi sedinta, un evaluator independent le va prezenta actionarilor pretul la care vor fi rascumparate titlurile acelora care nu sunt de acord cu retragerea de la tranzactionare, scrie NewsIn.

Uton Onesti are un capital social de 4,15 milioane lei, divizat in 1,6 milioane actiuni cu o valoare nominala de 2,60 lei. Potrivit celor mai recente raportari, actionarul majoritar al Uton este BKP Trust Invest SRL, cu o detinere de 52,35%, in timp ce Carom SA controleaza 45,78% din capital.

Titlurile Uton se tranzactioneaza la categoria "nelistate" a Bursei de Valori Bucuresti, sub simbolul UTN. Compania are o valoare de piata de aproape 4 milioane lei, potrivit ultimului pret de 2,50 lei/titlu, stabilit in sedinta de tranzactionare din 2 iulie 2008.



Citeste si