13 Februarie 2009

Profit la jumatate pentru Uztel Ploiesti in 2008, de 1,02 milioane lei

Producatorul de echipamente petroliere Uztel Ploiesti (UZT) a obtinut anul trecut un profit net de 1,02 milioane lei (274.400 euro), de doua ori mai mic decat cel inregistrat in 2007, in timp ce afacerile sale au sporit cu doar 8%, potrivit rezultatelor preliminare publicate ieri pe Bursa.

In 2007, Uztel inregistrase un profit net de 2,15 milioane lei.

Afacerile companiei au avansat cu 7,85%, anul trecut, la 116,91 milioane lei (31,76 milioane euro), comparativ cu anul 2007, cand acestea s-au cifrat la 108,41 milioane lei.

Uztel Ploiesti a atras venituri totale de 208,66 milioane lei (56,7 milioane euro), in 2008, cu 22% peste nivelul celor din 2007, de 170,95 milioane lei.

Cheltuielile inregistrate de companie anul trecut s-au ridicat la 206,97 milioane lei (56,24 milioane euro), cu 23,4% peste nivelul din anul precedent, de 167,69 milioane lei .

Actiunile Uztel au fost transferate din mai 2008 la categoria a II-a a BVB, dupa ce fusesera tranzactionate anterior la categoria "Nelistate".

Uztel Ploiesti are un capital social de 8,03 milioane lei, divizat in 3,2 milioane actiuni cu o valoare nominala de 2,50 lei. Potrivit celei mai recente raportari, actionarul majoritar al companiei este asociatia Uztel, cu o detinere de 77,08%.

Societatea are o valoare de piata de 15,52 milioane lei (3,62 milioane euro), conform cotatiei de 4,83 lei/titlu, stabilita in sedinta de tranzactionare de marti. Titlurile Uztel se tranzactioneaza la categoria a doua a Bursei, sub simbolul UZT.



Citeste si