Inflatia anuala a urcat in octombrie de la 6,03% la 6,84%, cu aproape doua puncte procentuale peste pragul superior al intervalului de 3-5% care incadreaza tinta de inflatie a bancii centrale, de 4%, a anuntat, luni, Institutul National de Statistica.
Lichiditate de luni a BVB a fost de 45,63 milioane lei (13,38 milioane euro), in scadere cu 32,4% fata de cea de vineri, cand valoarea tranzactionata a fost de 67,5 milioane lei (19,8 milioane euro). Valoarea tranzactiilor de luni este cu 15,73% mai mare decat media inregistrata de la inceputul anului, de 54,15 milioane lei.
"Lichiditatea de luni nu a fost foarte mare, iar in urma acestei sedinte, foarte multe actiuni au coborat la niveluri extrem de atractive. Deja cred ca in piata se manifesta un pesimism exagerat, in conditiile in care noi suntem corelati decat intr-o mica masura cu pietele externe", a mentionat Barbulescu .
"Daca investitorii mari nu-si recapata increderea in sistemul bursier la nivel mondial, chiar si la aceste preturi scazute ale multor companii de BVB, recomand prudenta la cumparare, deoarece e greu de spus unde si cand se poate opri tendinta descendenta", a mai spus Adrian Barbulescu.
Indicele compozit al bursei, BET-C, a inchis in scadere cu 2,25%, la 6.349,89 puncte. Indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide zece titluri listate, a coborat cu 2,75%, la 9.064,73 puncte, iar indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, a scazut cu 2,13%, la 20.060,73 puncte.
Indicele celor cinci societati financiare, BET-FI, a inchis la nivelul de 71.092,15 puncte, suferind cea mai puternica scadere dintre indici, cu 2,99%. Valoarea tranzactiilor cu actiunile celor cinci societati de investitii financiare (SIF) s-a ridicat la 22,96 milioane lei si a reprezentat 50% din rulajul total al pietei.
Titlurile SIF Oltenia (SIF5) au fost cele mai lichide dintre SIF-uri si au avut al doilea rulaj din piata, de 6,93 milioane lei. Titlurile SIF5 au inchis la 3,94 lei, in scadere cu 1,99%. Actiunile SIF Moldova (SIF2) au avut al treilea rulaj de la BVB, de circa 5,89 milioane lei, si s-au depreciat cu 3,34%, la 3,18 lei.
Titlurile SIF Banat-Crisana (SIF1) au scazut cu 2,78%, la 3,15 lei, pe un rulaj de patru milioane lei. Actiunile SIF Muntenia (SIF4) s-au depreciat cel mai mult pe segmentul SIF, cu 4,44%, pana la 2,15 lei, titlurile SIF Transilvania (SIF3) au scazut cu 2,75%, la 2,12 lei.
Titlurile Rompetrol Rafinare Constanta (RRC) s-au depreciat cu 0,97%, la 0,102 lei, pe fondul unor tranzactii de 943.300 lei. Actiunile Petrom Bucuresti (SNP) au inchis la 0,50 lei, in stagnare fata de vineri, in urma unor schimburi de 705.000 lei.
Actiunile BRD SocGen (BRD) au ocupat prima pozitie in topul valoric al tranzactiilor, cu o lichiditate de 7,15 milioane lei. Actiunile BRD SocGen (BRD) au pierdut 4,47%, pana la 23,60 lei, minimul ultimelor cinci luni, cu cateva ore inainte ca banca sa raporteze rezultatele financiare pe trimestrul III. Titlurile Banca Transilvania (TLV) au inchis in scadere cu 0,60%, la 0,830 lei, ocupand pozitia a patra in clasamentul lichiditatii, cu 5,1 milioane lei.
Actiunile Transelectrica Bucuresti (TEL) s-au depreciat cu 9,21%, la 33,50 lei, in urma unor schimburi de 1,52 milioane lei, dupa ce vineri compania a raportat pierderi de 22 milioane lei pe trimestrul al treilea. "In cazul Transelectrica este foarte ciudata pierderea, dupa ce o buna perioada compania a afisat profit, ceea ce ne intareste convingerea ca statul e cel mai prost administrator", a adaugat brokerul de la Prime Transaction.
Revenite luni la tranzactionare, dupa operarea majorarii de capital, actiunile Broker Cluj (BRK) s-au depreciat cu 14,68%, la 2,50 lei. "Evolutia de azi de la Broker Cluj demonstreaza ca succesul acestor operatiuni de majorare cu actiuni gratuite a cam inceput sa se stinga, acum fiind prima data cand s-au descarcat masiv pachetele de actiuni noi", a comentat Barbulescu.
O severa corectie negativa au suferit si titlurile TMK-Artrom (ART), cu 14,95%, la 56,90 lei, pe un rulaj de un milion lei, dupa pierderile de 15 milioane lei in T3 2007, anuntate vineri.
Pe piata instrumentelor derivate a BVB nu s-au incheiat contracte la termen (futures).
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: