Simtel Team (SMTL), companie românească de inginerie și tehnologie listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București, anunță că Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat prospectul de admitere la tranzacționare a acțiunilor SMTL pe Piața Principală a Bursei de Valori București.

„Pentru următorii cinci ani, vizăm diversificarea portofoliului de servicii și produse și adaptarea continuă a modelului de business, prin care să maximizăm impactul investițiilor no-astre, inclusiv dezvoltarea companiilor care fac parte din grupul Simtel. Prezența noastră pe Piața Principală ne va oferi un înalt grad de transparență, precum și o guvernanță corporativă îmbunătățită, care vor sta la baza evoluției pozitive a Simtel. De asemenea, avem în vedere ca în viitor să atragem finanțare prin intermediul instrumentelor pieței de capital din România, care să ne permită să implementăm în continuare planul ambițios de dezvoltare”, a declarat Mihai Tudor, CEO și membru executiv al Consiliului de Administrație al Simtel Team.

Simtel Team este listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București începând cu iulie 2021. Compania a început în acest an procedurile privind transferul acțiunilor pe Piața Principală, aceasta publicând în luna mai rezultatele financiare auditate conform IFRS pentru anii 2021, 2022 și 2023. Astfel, conform standardelor internaționale de raportare financiară, Simtel a înregistrat în 2023, la nivel consolidat, o cifră de afaceri de 297,8 milioane de lei, o creștere de 118% comparativ cu 2022, EBITDA de 37,7 milioane de lei, o majorare cu 171% față de anul anterior, și un profit net de 27,1 milioane de lei, +205% în comparație cu 2022.

Rezultatele financiare la nivel consolidat includ performanța înregistrată de Simtel Team S.A. și companiile din grup, respectiv: ANT Power Energy SRL (51%), Simtel Solar SRL Moldova (100%), Agora Robotics SRL (51%), Custom Soft Solution SRL (29%), GES Furnizare SRL (62%), Pleșoiu Solar SRL (98,60%), Simtel Industrial Control SRL (75%), SMTL Solar Ianca SRL (100%), SMTL Solar Anina SRL (100%), SMTL Solar Giurgiu SRL (100%) și SN Ener-gie Company SRL (100%).

„Suntem conștienți de potențialul de creștere în continuare a sectorului energiei regenerabile, aflându-ne în poziția favorabilă de a fi implicați într-un număr semnificativ de proiecte, atât proprii, cât și pentru alte companii”, a declarat Iulian Nedea, cofondator și Președintele Con-siliului de Administrație al Simtel Team.

În ultimii patru ani, Simtel Team a proiectat și pus în funcțiune numeroase centrale electrice fotovoltaice pentru clienți din diverse industrii. Parcurile fotovoltaice pentru care Simtel furnizează servicii de Operare, Mentenanță și Service însumează peste 284 MWp instalați și produc anual 352.000 de MWh, corespondentul consumului a 106.000 de locuințe într-un an, reducând cu 217.000 de tone pe an emisiile de gaze cu efect de seră, ajutând astfel la protejar-ea mediului înconjurător și având un impact pozitiv asupra sănătății și a calității vieții comuni-tăților, în special în zonele urbane dens populate.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe
9news.ro Promo

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri