Depozitarul Central distribuie, începând de luni, sumele de bani aferente plăţii pentru rambursarea principalului pentru titlurile de stat emise în cadrul Programului Fidelis al Ministerului Finanţelor, conform unui comunicat.

Astfel, Depozitarul Central distribuie sumele de bani aferente rambursării principalului în valoare de 100 euro/ instrument financiar pentru titlurile de stat emise de Ministerul Finanţelor (simbol R2406AE). Titlurile au fost emise la data de 24.06.2022 și au putut să fie tranzacționate pe Bursa de Valori București.

Emitentul va plăti deţinătorilor de titluri de stat sumele de bani aferente, utilizând serviciul naţional lansat de către Depozitarul Central.

Deţinătorii de titluri de stat care beneficiază de sumele de bani sunt cei înregistraţi în registrul deţinătorilor emitentului, la data de 13 iunie 2024.

Deţinătorii de titluri de stat îşi pot încasa banii în conturile de fonduri dedicate ale Participanţilor la sistemul Depozitarului Central, deschise pe platforma T2S.

De asemenea, Depozitarul Central distribuie, începând cu data de 24 iunie 2024, sumele de bani aferente CUPON 2 pentru titlurile de stat emise de Ministerul Finanţelor (simbol R2406AE). Emitentul va plăti deţinătorilor de titluri de stat sumele de bani aferente CUPON 2, utilizând serviciul naţional lansat de către Depozitarul Central. Valoarea dobânzii aferente fiecărui titlu de stat este de 2.30 euro.

Deţinătorii de titluri de stat care beneficiază de sumele de bani sunt cei înregistraţi în registrul obligatarilor emitentului, la data de 13 iunie 2024.

Deţinătorii de titluri de stat îşi pot încasa sumele de bani aferente CUPON 2 în conturile de fonduri dedicate ale Participanţilor la sistemul Depozitarului Central, deschise pe platforma T2S.

Începând cu anul 2015, ca urmare a modificării cadrului de reglementare aplicabil distribuirii dividendelor şi a oricăror alte sume cuvenite deţinătorilor de valori mobiliare, distribuirea dividendelor se efectuează prin intermediul Depozitarului Central şi al participanţilor la sistemul de compensare decontare şi registru.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe
9news.ro Promo

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri