22 Mai 2024

Investimental și Intercapital anunță oficial data de lansare a noului ETF



InterCapital Asset Management, cel mai mare manager independent de investiții din Croația, cu active de 500 de milioane de euro în administrare, și Investimental, cel mai nou broker pe piața de capital din România, anunță lansarea unui nou Exchange Traded Fund (ETF) care urmărește indicele BET-TRN. Investimental promite că nivelul comisioanelor total (TER) va fi menținut sub 1%.

Cel mai nou ETF de pe piața de capital locală va putea fi tranzacționat la Bursa de Valori București începând cu data de 29 mai 2024, având simbolul bursier ICBETNETF.

„Suntem mândri că acest ETF este primul de la Bursa de Valori București care poate fi tranzacționat și pe alte burse, precum cele din Zagreb și Ljubljana, îndeplinindu-ne astfel promisiunea de a promova piața de capital din România la nivel internațional”, a declarat Ivan Kurtovic, Președintele Consiliului de Administrație al InterCapital Asset Management.

Noul ETF va urmări performanța indicelui BET-TRN, care include 20 de companii de tip blue-chip românești, precum Banca Transilvania, Hidroelectrica, OMV Petrom și DIGI Communications. BET-TRN reprezintă "Total Return Net", ceea ce înseamnă că indicele reflectă nu numai evoluțiile prețurilor acțiunilor acestor blue-chip-uri, dar presupune și reinvestirea dividendelor nete. Astfel, dividendele primite vor fi reinvestite automat în aceleași acțiuni care le-au generat. Prețul unei unități de fond în prima zi de tranzacționare, 29 mai, va fi de aproximativ 70 de lei. Spre comparație, suma estimată pentru replicarea indicelui BET de către un investitor de retail este de aproximativ 21,500 de lei, excluzând comisioanele de tranzacționare.

„Acest ETF oferă o modalitate extrem de accesibilă pentru publicul larg de a investi în companiile de top din România, cu o unitate de fond disponibilă pentru mai puțin de 100 de lei fiecare. Datorită prețului competitiv, este în prezent cea mai eficientă metodă pentru investitorii de retail de a avea expunere pe piața noastră de capital aflată în plină dezvoltare, iar reinvestirea dividendelor sporește direct potențialul de creștere al investițiilor lor. Acest lucru îl face un instrument de creștere financiară simplu și eficient pentru oricine, indiferent de experiența de investiții. Credem că acest ETF reprezintă un pas semnificativ în a face accesibile beneficiile pieței de capital publicului larg și ne bucurăm să-l punem la dispoziția investitorilor începând cu 29 mai 2024.”, a declarat Mihaela Bîciu, CEO al Investimental.

Odată cu lansarea noului ETF, Investimental, Market Maker-ul ETF-ului, va oferi clienților o reducere a comisionului de tranzacționare pentru o perioadă nedeterminată. Astfel, investitorii vor putea achiziționa ETF-ul plătind un comision redus de tranzacționare de 0,26%, pe lângă comisionul standard ASF de 0,04%. Firma de brokeraj spune că nivelul comisionului total va fi de 0,3% pentru achiziționarea BET-TRN UCITS prin intermediul Investimental.

Pe lângă comisionul de tranzacționare aplicabil la achiziționarea unităților de fond, InterCapital va aplica un cost de administrare de 0,6% pe an, menținând cheltuielile totale anuale sub 1%.

Activele curente administrate de ETF-ul care urmărește BET-TRN au depășit deja 8 milioane de euro de când InterCapital Asset Management a lansat ETF-ul pe indicele BET-TRN în regiune, ETF-ul fiind tranzacționat în euro la Bursa de Valori din Zagreb din 31 mai 2023 și la Bursa de Valori din Ljubljana din 23 ianuarie 2024. InterCapital se așteaptă ca activele administrate să depășească 30 de milioane de euro până la sfârșitul anului 2024, datorită interesului crescut atât pe plan local, cât și internațional.

De la începutul anului 2024, indicele BET-TRN a înregistrat o creștere de 16,45%, depășind performanțele înregistrate de S&P 500 și STOXX Europe 600, datorită rezultatelor solide obținute atât de acțiunile defensive, cât și de companiile antreprenoriale incluse în indicele BET.



Citeste si