17 August 2015

Romgaz a inregistrat un profit net in scadere cu 12% in primul semestru, la 767 mil lei, in urma cererii mai mici de gaze



Romgaz Medias (SNG), cel mai mare producator de gaze naturale din tara, a raportat un profit net semestrial de 766,6 milioane de lei (172,4 milioane de euro), in scadere cu 12%, in contextul unei cereri mai mici pentru gaze naturale.

In primele sase luni ale anului trecut, profitul net a fost de 871 milioane de lei. Cifra de afaceri a companiei a inregistrat in primul semestru un declin de 11,5%, de la 2,53 miliarde de lei in primele sase luni ale anului trecut la 2,24 miliarde de lei in intervalul similar al acestui an, anunta Mediafax.

"Comparativ cu perioada similara a anului precedent, performantele societatii au fost afectate in principal de diminuarea cu aproximativ 6% a cererii de consum a gazelor naturale pe piata din Romania", se arata in raportul financiar al companiei. Veniturile au fost in perioada analizata mai mici cu 12,5%, de 2,24 miliarde de lei, comparativ cu 2,56 miliarde de lei in prima joumatate a anului anterior. Veniturile totale reprezinta 99,9% din cele planificate pentru primul semestru, noteaza compania.



Citeste si