Investitia se inscrie in strategia SIF Banat-Crisana de dezvoltare a portofoliului propriu de actiuni. Achizitionarea pachetului majoritar de actiuni emise de SAI Muntenia Invest reprezinta o investitie strategica, avand ca obiectiv financiar pe termen mediu cresterea veniturilor, prin eficientizarea activitatii si a modului de administrare a SAI Muntenia Invest, potrivit SIF1.
„Am demarat schimbarea strategiei de administrare a SIF Banat-Crisana prin orientarea catre proiecte investitionale de mai mare anvergura. Dobandirea pachetului de control al SAI Muntenia Invest este o provocare, fiind un proiect complex si in acelasi timp inedit pe piata romaneasca de capital. Sunt increzator ca vom avea o buna colaborare si vom identifica cele mai potrivite strategii de dezvoltare a celor doua societati pe termen mediu si lung, de armonizare a culturilor organizationale ale acestora si de colaborare neconcurentiala in proiecte investitionale cu potential mai mare de a obtine profit”, a declarat Dragos Bilteanu, presedinte-director general al SIF Banat-Crisana.
In administrarea SAI Muntenia Invest, SIF Banat-Crisana va intreprinde masuri pentru cresterea eficientei operationale.
„Obiectivul urmarit este de asigurare a unei rentabilitati crescute prin cresterea valorii companiilor administrate pentru SIF Muntenia, atat in beneficiul actionarilor SIF Muntenia cat si ai SIF Banat-Crisana, prin rezultatele care vor fi obtinute de SAI Muntenia Invest. In perioada imediat urmatoare vor fi efectuate analizele necesare pentru elaborarea seturilor de masuri de eficientizare a activitatii pentru a fi optimizate procesele de business”, spun reprezentantii SIF Banat-Crisana, care adauga si faptul ca se va urmari si posibilitatea de creare de sinergii la nivelul portofoliilor detinute, reducerea costurilor de administrare si cresterea veniturilor.
Oficialii SIF Banat Crisana nu fac nicio referire directa la relatia pe care o vor avea cu actionarii din “grupul Iaciu”.
“In ceea ce priveste politica de comunicare cu actionarii, se vor mentine relatiile deschise si transparente, care sa creeze un cadru de colaborare constructiva si de incredere in ceea ce priveste faptul ca vor fi aplicate cele mai bune practici de administrare”.
SIF Muntenia este administrata de SAI Muntenia Invest, a carei activitate este supravegheata de Consiliul Reprezentantilor Actionarilor (CRA).
La inceputul anului, SIF1 si-a anuntat intentia de a prelua controlul SAI Muntenia Invest, administratorul SIF Muntenia. In acest sens compania a notificat Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) si Consiliul Concurentei, care urmau sa decida daca aproba tranzactia.
Anuntul a venit in contextul in care administratorul se afla in conflict deschis cu un grup de actionari coagulati in jurul omului de afaceri Gheorghe Iaciu si a firmei de brokeraj Swiss Capital, care reusisera anul trecut sa isi impuna cei mai multi membri in CRA.
In aprilie anul 2013 cele doua grupuri au parut sa cada la pace dupa ce a fost aleasa o noua componenta a Consiliului Reprezentantilor, din care mai fac parte doar jumatate din persoanele impuse de Iaciu.
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: