5 Ianuarie 2012

Bursa de la New York, pe crestere in prima sedinta de tranzactionare a anului



Bursa de la New York a inceput anul in crestere, finalizand prima sedinta de tranzactionare din 2012 in urcare cu aproximativ 1,5%, datorita datelor economice peste asteptari din SUA, Germania si China, transmite Reuters.

Indicele Dow Jones Industrial Average a crescut marti cu 1,47%, iar S&P 500 a avansat cu 1,55%, in timp ce Nasdaq Composite a castigat 1,67%. Indicele S&P 500 a inchis la cel mai ridicat nivel de la sfarsitul lunii octombrie, investirorii intrand cu optimism in noul an, pe un rulaj redus. Traderii si analistii raman sceptici in privinta stabilirii unui trend ascendent, scrie Mediafax.

"Au fost cifre economice bune din afara SUA, iar investitorii au bani de plasat in noul an, impingand preturile in sus. Este un bun inceput, dar va trebui sa asteptam, sa vedem care va fi trendul", comenteaza un analist american.

Datele privind industria manufacturiera din China, care a continuat sa creasca in decembrie, si scaderea peste estimari a somajului din Germania au generat optimism pe burse, consolidat ulterior de raportari economice din SUA - cheltuielile din sectorul constructiilor si activitatea industriei manufacturiere au depasit estimarile analistilor.

Actiunile din sectorul financiar si industria materiilor prime, care au tras in jos bursa de la New York in 2011, au crescut puternic marti.

Media estimarilor analistilor contactati de Reuters indica o crestere de 6,6% in acest an pentru indicele S&P 500, care a stagnat pe ansamblul anului trecut.



Citeste si