Frații Pavăl, incluși pentru prima dată în Topul Forbes al celor mai bogați oameni ai lumii
Revista americantă Forbes a publicat cel mai recent top al miliardarilor. Surpriza din acest an este faptul că șase români sunt incluși în acest clasament, o creștere față de anii trecuți în care doar averile a doi miliardari de români reușeau să fie vizibile în clasament. Pentru prima dată de când se realizează Topul Forbes al celor mai bogați oameni ai lumii, frații Dragoș și Adrian Pavel, fondatorii Dedeman, una dintre cele mai puternice afaceri antreprenoriale din România „pășesc” în clasament.
Cel mai bogat români inclus în Topul Forbes rămâne Daniel Dines, fondatorul companiei de automatizări UiPath, listată la Bursa de Valori din New York. Averea acestuia este estimată la 2,9 miliarde de dolari.
Al doilea român inclus în clasament este Ion Țiriac, cu o avere netă estimată la 1,6 miliarde de dolari. Fostul sportiv are afaceri în imobiliare, automobile, servicii financiare.
Ion Țiriac împarte locul 1.818 cu alți doi români, Matei Zaharia și Ion Stoica, fondatorii companiei Databricks, în care au investit giganții Microsoft și Amazon. „Frații Dedeman” sunt, de asemenea, incluși pentru prima dată în topul miliardarilor realizat de revista americană. Dragoș Pavăl ocupă locul 1.928, cu o avere estimată la 1,5 miliard de dolari, în timp ce fratele său, Adrian Pavăl ocupă locul 2.578, cu o avere netă care se ridică la 1 miliard de dolari.
Top 10 cei mai bogați oameni ai lumii