11 Aprilie 2012
Visul american: Cum arata gigantii din SUA care vor fi cotati pe BVB
Piata americana de actiuni vine tot mai aproape de investitorii romani. Pana de curand, emitenti precum Google sau Apple pareau o utopie, dar brokerii romani au incercat sa compenzese lipsa activitatii de pe BVB cautand business pe alte piete. In curand, Tradeville va cota pe segmentul international sistemului alternativ 10 titluri americane – giganti de care toata lumea a auzit. Insa, investitia intr-o companie nu trebuie facuta doar pe baza notorietatii. Wall-Street.ro iti prezinta cele zece companii americane ce vor ajunge accesibile oricarui roman.
Apple Inc.
In prezent, compania are o capitalizare de 590,8 miliarde dolari pe bursa din New York, pretul unei actiuni fiind de 628,8 dolari. Indicatorul P/E este de 18.05.
Estimarile privind evolutia viitoare pe bursa a Apple sunt optimiste. Recent, un analist al Topeka Capital Markets a estimat ca gigantul IT va ajunge la o capitalizare de 934 miliarde dolari in urmatoarele 12 luni, cu peste 60% mai mult fata de nivelul actual, datorita extinderii in China si lansarii produselor TV. De asemenea, pretul este asteptat sa depaseasca 1000 de dolari in urmatorul an.
Din cele 16 recomandari facute anul acesta, dintre cele urmarite pe finviz.com, 11 recomanda cumpararea actiunilor Apple si 5 asteapta o crestere peste media pietei.
Bank of America
Capitalizarea companiei este de peste 99 miliarde de dolari iar pretul unei actiuni este aproape de 9 dolari.
Recomandarile analistilor sunt optimist-moderate. Acestia vad o evolutie relativ liniara in viitor, pretul tinta maxim estimat fiind de 11 dolari.
Intel Corporation
Capitalizarea celui mai mare producator de microprocesoare din lume este de 140,5 miliarde dolari iar indicatorul P/E este 11,7. In prezent, actiunile se tranzactioneaza la peste 27 dolari.
Anul acesta, compania a primit 4 recomandari diferite, de la „Cumpara”, cu un pret tinta pe un an de 33 dolari – la „neutru”, cu un pret de 29 dolari
The Coca-Cola Company
Capitalizarea The Coca Cola Company este de 116,38 miliarde dolari, pretul unei actiuni fiind de aproape 73 dolari. Indicatorul P/E este de aproape 20.
Compania a primit 2 recomandari anul acesta, una de „cumpara sau mentine” si una de „cumpara”.
Visa Inc.
Capitalizarea Visa Inc. Este de 98,5 miliarde dolari iar indicatorul P/E este aproape 32. O actiune se tranzactioneaza in jurul valorii de 118 dolari.
In 2012, analistii au recomandat cumpararea companiei, estimand o performanta peste media pietei in ulrmatorul an. Pretul tinta maxim este de 140 de dolari.
JPMorgan Chase & Co.
Capitalizarea bursiera este de aproximativ 170 miliarde dolari, indicatorul P/E este de aproape 10 iar pretul actual este de 43 dolari/actiune.
Analistii recomanda cumpararea titlurilor, dand un pret tinta de 47 dolari.
Microsoft Corporation
Compania are o capitalizare de 264,5 miliarde dolari, un indicator P/E de 11 si un pret de aproximativ 31 de dolari.
Analistii recomanda cumpararea sau mentinerea titlurilor, estimand un pret tinta intre 37 si 39 dolari, in urmatorul an.
Google Inc.
Analistii recomanda mentinerea titlurilor, pretul tinta pentru urmatoarele 12 luni fiind de maxim 700 de dolari.
McDonald's
McDonald’s are o capitalizare bursiera de peste 100 miliarde dolari si un pret/actiune de aproape 100 de dolari. Indicatorul P/E este de 18.
Analistii recomanda cumpararea titlurilor binecunoscutului McDonalds, anticipand o crestere peste media pietei, pana la 115 dolari/actiune, in urmatoarele 12 luni.
Merck & Co.
Compania are un indicator P/E de 19. Analistii recomanda cumpararea sau mentinerea, dar nu sunt foarte generosi cu pretul tinta pe urmatoarele 12 luni: 40-42 dolari.