Gazeta Online tinteste o felie de 10-11% din piata online in 2009
“Uitandu-ma la estimarile de acum un an pot spune ca nu am gresit cu mult. Obiectivul nostru principal era sa fim in topul eficientei business-urilor online. Al doilea obiectiv era sa obtinem un revenue share de 12-13% din toata piata de publicitate online. 2,1 mil. euro cifra afaceri e undeva pe aproape, asteptam rezultatele IAB Romania pentru evaluarea pietei online pe anul 2008 pentru a vedea daca ne-am atins si acest obiectiv”, potrivit declaratiilor lui Sorin Danilescu postate pe blogul lui Augustin Roman, director executiv al Gazetei Online.
De asemenea, acesta a precizat ca printre obiectivele Gazetei Online pentru 2009 se numara pastrarea unei marje de profit de 20%, “un target relativ usor de atins”.
Pe de alta parte, Danilescu a afirmat ca, in scurt timp, grupul va anunta partenerul de publicitate, dupa incetarea la 31 ianuarie a contractului cu regia Boom. Reprezentantul Gazetei Online a sugerat ca “sansele cele mai mari” le are regia de vanzari Intact Interactive.
“S-a hotarat de comun acord incetarea contractului, fiecare parte considerand ca e mai bine sa porneasca pe alt drum. Repet ce am spus si in comunicatul postat pe blog: le multumim celor de la Boom pentru munca lor, care a sprijinit cresterea site-urilor si sunt convins ca vom explora noi cai de cooperare in viitor”, a declarat, pentru Wall-Street, Augustin Roman.
Potrivit acestuia, contractul cu Boom s-a desfasurat in perioada ianuarie 2008-ianuarie 2009, timp in care numarul de vizitatori unici ai GSP a crescut cu 88%, ajungand la 1,4 milioane, livrand totodata prin adserverul Boom peste 2,1 de miliarde de bannere.
Contactat de Wall-Street, Claudiu Gamulescu, online business developer al Boom Advertising, a precizat ca incetarea colaborarii cu GSP a avut la baza "o decizie de business, care a fost considerata cea mai buna in acest moment de catre cele doua companii".
“A fost o colaborare buna si le dorim celor de la Gazeta Sporturilor succes in continuare, pentru ca raman cel mai bun site de sport din .ro. Afacerile Boom merg inainte, facandu-ne business-ul de broker de publicitate online si dezvoltand AdServerul de la Softure in paralel, si pregatind o serie de suprize pentru primavera”, a afirmat Gamulescu.