15 Decembrie 2008

Realitatea-Catavencu lanseaza CineStar

Grupul de presa Realitatea-Catavencu lanseaza CineStar, un pachet de trei canale TV de film premium. CineStar, ActionStar si ComedyStar vor incepe emisia in 19 decembrie, la ora 18:00, in exclusivitate pe platforma Romtelecom Dolce.

Cel mai nou produs al Grupului Realitatea-Catavencu promite sa aduca pe ecranele telespectatorilor romani mari succese de casa ale cinematografiei mondiale, precum si filme premiate la festivaluri. Multe dintre productiile difuzate vor fi premiere pe piata de televiziune din Romania.

Canalul-lider CineStar, care da si numele intregului pachet de trei posturi TV, va prezenta productii din toate genurile cinematografice. ActionStar si ComedyStar vor fi dedicate difuzarii filmelor de actiune, respectiv a comediilor.

Printre titlurile care apar in grilele de programe ale celor trei posturi din prima luna de emisie se numara: „Pirates of The Caribbean”, „Signs”, „21 Grams”, „Being Julia”, „Mr. Magoo”, „Scary Movie 4”, „Kiss of The Dragon” sau „Air Force One”.

„CineStar aduce in casele telespectatorilor magia marilor filme. Pachetul CineStar inseamna divertisment de calitate, cu avantajul major ca oricare membru al familiei va gasi in orice moment, pe unul dintre cele trei canale, un film potrivit pentru starea lui de spirit. In plus, filmele nu vor fi intrerupte de publicitate”, declara Bogdan Chiritoiu, project manager-ul CineStar.

Grupul Realitatea-Catavencu are operatiuni in televiziune, radio, publishing si new media. Portofoliul Grupului cuprinde produse media precum Realitatea TV, The Money Channel, Academia Catavencu, Cotidianul si retelele Radio Guerrilla si Realitatea FM.



Citeste si