20 Mai 2008

Editorul Romania Libera cumpara trustul de presa Domus Magazin



Compania Medien Holding, actionar principal in societatea "R", care editeaza cotidianul "Romania Libera", a achizitionat luni trustul de presa Domus Magazin, care editeza o serie de reviste din domeniul Home&Deco.

Reprezentantii Medien Holding s.r.l. si asociatii Domus Magazin s.r.l. au semnat luni acordul de vanzare a tuturor partilor sociale detinute in editura.

Domus Magazin s.r.l va ramane in continuare o entitate economica separata, cu management propriu, dar atat reprezentantii Medien Holding cat si echipa de conducere a editurii, formata din Adrian Rus, Radu Gavrus si Dan Sabau, declara ca vor fi exploatate toate legaturile posibile intre Domus Magazin si Societatea "R", editorul cotidianului Romania Libera, detinuta si ea integral de Medien Holding.

“Suntem foarte bucurosi de achizitia revistelor editate de catre Domus Magazin. Aceasta achizitie marcheaza extinderea grupului nostru de presa si intrarea pe piata revistelor, cu o cota importanta de piata in sectorul Home&Deco", a declarat Alexander Bogdan Adamescu, membru in consiliul de administratie al Medien Holding.

"Sunt bucuros ca trustul de presa pe care l-am fondat in urma cu 13 ani face acum parte dintr-un grup de presa cu experienta internationala si forta financiara, ceea ce va permite Domus Magazin sa atinga intr-un timp scurt un nivel superior de dezvoltare", a declarat Catalin Berari, asociat majoritar Domus Magazin si fondator al grupului Hiparion Invest.

Grupul de presa Hiparion si-a inceput activitatea in 1991 ca importator si distribuitor de reviste, iar din 1995 ca editor de publicatii periodice. Din anul 2006, Domus Magazin a preluat de la Hiparion editarea revistelor din domeniul decoratiunilor, constructiilor si amenajarilor interioare si exterioare. Domus Magazin editeaza revistele "Caminul", "Casa mea", "Domus", "Planul casei mele", "Util", "Clever Travel", "Revista de Unelte si Echipamente".

Medien Holding este compania joint venture in domeniul media intre Westdeutsche Allgemeine Zeitung (WAZ) si The Nova Group. Compania este actionar principal in societatea "R", care editeaza cotidianul "Romania Libera". WAZ este activ in industria media in Germania, Romania, Bulgaria, Croatia, Macedonia, Muntenegru, Austria, Serbia si Ungaria, are o cifra de afaceri in regiune de doua miliarde de euro si peste 16.000 de angajati. WAZ este unul dintre cele mai influente trusturi media din Europa, care are in portofoliu peste 180 de ziare si reviste, peste 120 de publicatii comerciale si 17 tipografii.



Citeste si