28 Martie 2008

3.500 de participanti au trecut online Testul de Afacereza al The Money Channel

Campania The Money Channel "Vorbiti afacereza?" continua sa aiba succes in online. Dupa ce spoturile TV au facut deliciul internautilor, a venit randul viralului "Feedback is 50", care are deja aproape 30.000 de vizualizari pe YouTube. Mai mult, site-ul www.afacereza.ro a adunat mai mult de 15.000 de vizitatori unici, peste 50.000 de afisari si aproape 3.500 de inscrisi la concurs. Toate acestea, mai putin de doua saptamani de la lansare.

"Sincer, nu ne-am asteptat sa avem atatea inscrieri la Testul de Afacereza si asta in nici doua saptamani. Numarul celor care se inscriu creste de la o zi la alta. Am avut si o prima preselectie pe 21 martie, cu rezultatele excelente. Sunt placut surprins de nivelul de pregatire, interesul si seriozitatea celor care s-au prezentat. Cei mai multi dintre ei au trecut cu brio de aceasta ultima etapa si abia astept sa ne vedem in emisiune", spune Sorin Freciu, gazda concursului.

Testul de afacereza vine in continuarea campaniei de imagine lansata in februarie de The Money Channel. Peste 3.100 de persoane au trecut testul online ssi s-au inscris pe www.afacereza.ro, locul unde cei interesati pot afla mai multe informatii despre emisiune, pot vedea avanpremiera concursului, making of-ul avanpremierei, precum si preselectiile.

Concurentii pot castiga 1000 de euro pe zi sau 15 000 de euro pe luna. De asemenea, telespectatorii au posibilitatea de a participa la concurs prin intermediul telefonului mobil. Ei pot sa-si demonstreze cunostintele si indemanarea raspunzand la mai multe intrebari prin sms. Cel mai rapid poate castiga 100 de euro.

"The Money Channel este un post imposibil de prins cu actuala metodologie de masurare a audientei, care presupune deranj si acceptul montarii la domiciliul telespectatorului a unui device destul de complicat. Cu atat mai putin, aceste masuratori se pot face la birou, unde Money Channel este foarte urmarit. De aceea, succesul in online a campaniei precum si feedback-ul peste asteptari a preselectiei nu ma surprinde, doar intareste ceea ce stiam deja: avem un public din ce in ce mai numeros", spune Dragos Stanca, Director Divizie Business Realitatea Catavencu.

Testul de Afacereza va fi lansat pe 31 martie si se va desfasura in fiecare saptamana de luni pana joi, intre orele 20.30 - 21:00, la The Money Channel. Premiile pentru participantii in concurs sunt oferite de MKB Romexterra Bank.



Citeste si