1 Noiembrie 2021

MediaCom, noua agenție de media globală și locală, în România, a Bayer Consumer Health



Bayer a ales MediaCom (parte din Grupul WPP) ca partener global pentru furnizarea de servicii complete de media, în urma unui proces de selecție competitiv. Parteneriatul asigură o soluție integrată, bazată pe date, pentru gestionarea brand-urilor din portofoliul “Consumer Health” și pentru business-ul bazat pe produse farmaceutice în SUA.

Rețeaua MediaCom va contribui la dezvoltarea strategiei de marketing pentru brandurile Bayer, folosind cele mai moderne instrumente și tehnici de integrare a datelor și a conținutului ca principal motor pentru creșterea business-ului. Agenția va susține, de asemenea, angajamentul continuu asumat de Bayer în ceea ce privește “Media For Good”, ambele companii continuând să își dezvolte inițiativele în concordanță cu obiectivele I&D – Incluziune & Diversitate, de sustenabilitate și de calitate în ceea ce privește comunicarea legată de brand.

MediaCom va colabora cu Choreograph (parte din grupul WPP), asigurând, astfel, expertiza și informatiile necesare pentru ca Bayer să fie leader în industrie în ceea ce privește utilizarea datelor în scopuri de marketing.

“Pentru noi decizia este o confirmare a unei relații de succes, dar și un nou început. Suntem pregătiți să gândim cele mai relevante modalități de a comunica cu consumatorii Bayer Consumer Health în România și să găsim noi surse de creștere pentru branduri”, Oana Petroff, CEO MediaCom România.

Costin Mihailă, Global Client President în cadrul MediaCom și leader al echipei Bayer în cadrul WPP va coordona activitatea pe acest cont, noile piețe urmând să fie preluate începând cu 1 ianuarie 2022. Pitch-ul a fost coordonat de MediaSense.

MediaCom și Bayer colaborează deja în 65 de țări, iar această consolidare extinde lista cu piețe foarte importante, precum Germania, China și Rusia, asigurând astfel sinergii suplimentare pentru ambele companii. Consolidarea în premieră a business-ului global va asigura, de asemenea, un mod mai simplu de lucru, adoptarea rapidă a bunelor practici, consistența în abordare și un model îmbunătățit de raportare.



Citeste si