9 Iulie 2014

Perchezitii la MediaPro: 11 persoane au fost retinute



Procurorii Parchetului Capitalei au retinut 11 persoane acuzate de evaziune fiscala si spalare a banilor, dupa ce anchetatorii au efectuat mai multe perchezitii care au vizat si studiourile MediaPro din Buftea, conform unui comunicat al Parchetului de pe langa Tribunalul Bucuresti.

Persoanele retinute sunt Tudorel Bilciurescu, Valentin Soachete, Silviu Stefan Dorobantu, Roxana Petchi, Ion Tudor, Mihai Visinescu, Dan Cristian Raileanu, Razvan Adrian Radutiu, Vlad Ioan Panaitescu, Elena Calapereanu si Puiu Prescure.

Procurorii sustin ca, in perioada 2009 — 2014, persoanele retinute au conceput si implementat mai multe circuite financiare in scopul fraudarii bugetului de stat, precum si al spalarii si reciclarii sumelor de bani provenind din savarsirea infractiunilor de evaziune fiscala, practicand in acest sens doua moduri de operare.

Inculpatii, in calitate de reprezentanti ai unor societati comerciale avand ca obiect de activitate prestarea unor servicii in domeniul productiilor media si de publicitate, au inregistrat in evidentele contabile ale societatilor si au declarat organelor fiscale facturi de achizitii fictive, provenind de la 17 societati comerciale cu comportament de tip "fantoma", ce figurau cu obiect de activitate similar.

Replica MediaPro a venit imediat: “In contextul perchezitiilor recente, le oferim autoritatilor intregul nostru sprijin si cooperarea noastra pe durata acestui demers. Asa cum am demonstrat si in aprilie, suntem preocupati sa respectam legislatia in vigoare si sa promovam cele mai bune practici, astfel ca suntem transparenti si deschisi in fata procedurilor autoritatilor.”



Citeste si