6 Iunie 2014

Meciul dintre Halep si Sharapova, in direct, in parcul Herastrau



Finala feminina a turneului de tenis Roland Garros, in care se vor intalni romanca Simona Halep si rusoaica Maria Sarapova, va putea fi urmarita in direct la Bucuresti, gratuit, pe ecranul cinematografului in aer liber din parcul Herastrau, potrivit Primariei Capitalei.

Accesul la cinematograful CineParK - amenajat in Herastrau de Primaria Capitalei, prin CreArt - se face prin intrarea Charles de Gaulle. Ecranul pe care va putea fi vazuta finala are 20 de metri patrati, au precizat reprezentantii municipalitatii. "Astfel, sambata, incepand cu ora 16.00, in cadrul CineParK, toti bucurestenii vor putea urmari pe un ecran de mari dimensiuni meciul anului, finala de la Roland Garros", a mai aratat municipalitatea, potrivit Mediafax.

Jucatoarea de tenis Simona Halep, locul 4 WTA si a patra favorita a turneului Roland Garros, a invins-o, joi, scor 6-2, 7-6 (4), pe germanca Andrea Petkovici (27 WTA), si s-a calificat in finala competitiei. Halep este prima romanca din ultimii 34 de ani care joaca finala turneului de Grand Slam organizat in Franta. Calificarea in finala o va urca pe Halep pe locul 3 in ierahia mondiala a tenisului femin, dupa americanca Serena Williams si chinezoaica Na Li.



Citeste si