28 Februarie 2013

Studiourile DreamWorks, pe pierderi pentru prima data in ultimii 9 ani



Studiourile de cinema americane DreamWorks, care au realizat filme de succes precum "Shrek", Kung Fu Panda" si "Madagascar", au anuntat, marti, ca, in 2012, au inregistrat pierderi, aflandu-se pentru prima data in aceasta situatie in ultimii 9 ani, informeaza AFP, citat de Mediafax.

Pierderile inregistrate de DreamWorks anul trecut se ridica la 36,4 milioane de dolari, potrivit unui comunicat de presa al companiei.
In 2011, DreamWorks a raportat un profit net de 86,8 milioane de dolari.

Cifra de afaceri a companiei, in 2012, a fost de 706 milioane de dolari, in crestere cu 11% fata de 2011. Compania a facut insa plati importante, intre care o suma de 87 de milioane de dolari pentru amortizarea pierderilor celui mai recent lansat film al sau "Cinci eroi de legenda/ Rise of the Guardian", care nu a inregistrat succesul asteptat.

Pe de alta parte, in aceasta luna, compania americana DreamWorks Animation a anuntat ca a semnat un contract cu Regions Group of Companies, care prevede ca multe personaje din francizele sale, precum "Shrek", "Madagascar", "How To Train Your Dragon", "Kung Fu Panda" si "Turbo", sa animeze trei parcuri tematice din Rusia, dupa cum a relatat la momentul respectiv variety.com.



Citeste si