Filmul "Pozitia copilului", de Calin Netzer, care a avut premiera mondiala luni seara, la Festivalul International de la Berlin, a fost aclamat de presa internationala, Die Welt titrand "In sfarsit, un favorit la Ursul de Aur!", in timp ce Variety apreciaza prestatia Luminitei Gheorghiu.
Filmul concureaza la Ursul de Aur cu alte 18 pelicule. La proiectia oficiala de la Berlinale Palast au luat parte actorii Luminita Gheorghiu si Bogdan Dumitrache, regizorul Calin Peter Netzer, coscenaristul Razvan Radulescu, directorul de imagine Andrei Butica, monteurul si sound-designer-ul Dana Bunescu, scenografa Malina Ionescu, inginerul de sunet Cristian Tarnovetchi si producatoarea Ada Solomon.
"Pozitia copilului" este cel de-al treilea lungmetraj al lui Calin Peter Netzer, dupa multi-premiatele "Maria" (2003) si "Medalia de onoare" (2010). Filmul vorbeste cu dramatism, cu emotie, dar si cu umor despre traumele sufocarii copiilor prin dragoste si despre amprentele pe care le lasa parintii asupra personalitatii acestora. Pelicula este, totodata, o radiografie a high-class-ului romanesc contemporan si vorbeste despre trafic de influenta si coruptie la nivel mic in institutiile de baza ale societatii si extensiile acestora asupra intregului sistem socio-economic din Romania de azi.
Luminita Gheorghiu si Bogdan Dumitrache au rolurile principale, de mama si fiu. Li se alatura, intr-o distributie selecta, nume ca Natasa Raab, Florin Zamfirescu, Ilinca Goia, Adrian Titieni, Cerasela Iosifescu, Mimi Branescu si Vlad Ivanov.
"Pozitia copilului" este o productie Parada Film in co-productie cu Hai Hui Entertainment, realizata cu sprijinul Centrului National al Cinematografiei, al Programului MEDIA al Uniunii Europene, Odyssey Communication, BV McCann Erikson, Real Top Media, Etno Media, Teleclub, Soti Cable Neptun, ThomasVille, Roma 62, cu participarea HBO Romania.
Participarea delegatiei filmului la Festivalul de la Berlin este sustinuta de Uniunea Cineastilor din Romania (UCIN) si Institutul Cultural Roman (ICR) din Bucuresti.
Sursa foto: https://www.facebook.com/photo
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: