16 Noiembrie 2007
Cele mai exclusiviste hoteluri subacvatice
In general, cand auzi 'sleeping with the fishes' te gandesti la ce e mai rau. Insa nu si atunci cand ai ocazia sa dormi in una din camerele subacvatice ale celor mai excentrice hoteluri din lume aflate sub nivelul marii. CNN Money propune cinci locatii de lux, perfecte pentru explorarea paradisului subacvatic.
Poseidon Resort, Fiji
Expert in submarine, Jones va pune la dispozitia turistilor un submarin Triton pentru explorarea privata a peisajului marin si scuba diving. Printre alte atractii deja anuntate se numara un centru spa, o librarie subacvatica, o capela si multiple restaurante. Tariful se va ridica la 15.000 dolari de persoana/saptamana, la rezervarea a minim doua locuri pe camera.
Huvafen Fushi, Maldive
Daca vrei sa fii inconjurat complet de apele oceanului, Huvafen Fushi Lime Spa ofera doua camere subacvatice pentru un tratament spa regesc: masaje faciale si corporale, impachetari in namol, exfoliere cu sare si flori de lamaie. Oriunde ai intoarce privirea, chiar si sub picioarele tale, poti experimenta echilibrul si relaxarea, in timp ce privesti fauna si vegetatia subacvatica. Fiecare camera reflecta filozofia acestei oaze de liniste, "apa este echilibrul si elixirul vietii". Probabil va intrebati cum se ajunge in aceste camere atat de neobisnuite. Complexul spa poate fi accesat direct pe scari sau mergand de-a lungul coridorului. Deschis in 2004, spa-ul a fost renovat recent. Ultimele "achizitii" includ podeaua din marmura si o camera de relaxare unde oaspetii au la dispozitie un pat enorm, inconjurat de pesti clown, pisici de mare si rechini. Preturile pornesc de la 800 dolari/noapte.
Hydropolis
Hydropolis va fi cu siguranta un pol al luxului, cu multiple restaurante, un spa si o sala de bal, toate urmand sa beneficieze de o tematica acvatica si panouri de sticla pentru ca turistii sa se bucure de pulsul vietii sub nivelul marii. Urmatoarele destinatii au fost anuntate in Oman, Dubai si Monaco. Pretul mediu al unei camere a fost stabilit la aproximativ 600 dolari/noapte.
Hilton Maldives Resort&Spa
Meniul este pe masura peisajului cu pesti si corali. Lista de vinuri afiseaza un Petrus de 20.000 de dolari/sticla pentru cei care stiu sa aprecieze luxul, iar preparatele culinare aduc savoarea bucatariei contemporane maldiviene: rac servit cu plante marine, sos de piper si lamaie si escalop si peste cu fructul pasiunii sunt doar doua din minunatiile care se pot gusta aici. Preturile pornesc de la 510 dolari/noapte.
Jules' Undersea Lodge, Key Largo
Micul dejun si cina se servesc in camerele subacvatice, insa cei mai pretentiosi pot solicita serviciile unui chef care se scufunda sub apa pentru a ajunge la hotel si a pregati o masa delicioasa de cinci stele. Insa majoritatea turistilor comanda pizza, preferand sa isi petreaca timpul liber scufundandu-se in adancul oceanului. Excursiile subacvatice sunt valabile la cerere. Preturile pleaca de la 375 dolari/noapte.
Citeste si alte articole de lifestyle pe www.yourmoney.ro - noi iti recomandam:
1. Anglia rurala: povesti cu bere de casa si cavaleri
2. Gran Canaria, un continent in miniatura
3. Istanbul, un spectacol urban