Dacă rămâi în București în weekendul 11–13 iulie, orașul îți oferă o serie de evenimente culturale de neratat, dar și experiențe în aer liber și petreceri. Noi am selectat unele dintre cele mai interesante evenimente din Capitală, de care te poți bucura alături de prieteni sau familie. Unele evenimente au intrare gratuită.
Tur ornitologic în Parcul Tineretului
- Când? Sâmbătă, 12 iulie
- Unde? Parcul Tineretului
Sâmbătă, 12 iulie, între orele 08:00 și 10:00, în Parcul Tineretului va avea loc un tur ornitologic ghidat. Bucureștenii pot merge să vadă peste 200 de specii de păsări chiar în centrul orașului. Turul se va desfășura pe Pajiștea Experimentală, lângă lac. Participarea este gratuită, însă locuile sunt limitate.
Festivalul Perifeeric
- Când? 11 - 13 iulie
- Unde? Parcul Morarilor
Weekendul acesta poți merge împreună cu familia ta la Festivalul Perifeeric, în parcul Morarilor, organizat de ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului București. Festivalul revine zilele acestea cu cea de-a treia ediție sub tema „Amprentele orașului”. Intrarea este liberă, iar programul este plin de surprize. Se vor organiza ateliere pentru copii și părinți, concerte live, proiecții de film în aer liber, activități sportive și tururi ghidate în Grivița și Obor.
Program:
Vineri, 11 Iulie
17:00 – 18:00 - Atelierul de vederi nostalgice
17:00 – 18:00 - Sesiune de dans și coregrafie
17:00 – 18:00 - Jocurile copilăriei – zonă de distracție în aer liber
17:00 – 19:00 - Ateliere de colaje și grafică
17:00 – 19:00 Animatori pentru copii, baloane modelabile și pictură pe față
18:00 – 19:00 - Atelier de căsuțe din nasturi
18:00 – 19:00 - IORGA - DJ session
19:15 – 20:30 - Concert Cristina Lupu & Marsdelux
Sâmbătă, 12 Iulie
11:00 – 11:50 - Spectacol de teatru pentru copii - Povești românești, durata 50 minute
11:00 – 18:00 - Sesiuni de sport pentru copii și familie
12:00 – 13:00 - Jocurile copilăriei – zonă de distracție în aer liber
12:00 – 13:00 - Atelier de amprente pe lut
12:00 – 14:00 / 16:00 – 18:00 - Ateliere de colaje și grafică
12:00 – 14:00 / 16:00 – 18:00 - Animatori pentru copii, baloane modelabile și pictură pe față
13:00 – 14:00 - Atelier de confecționat semne de carte de epocă realizate pe lemn
14:30 – 15:30 - Sesiune de dans și coregrafie
16:00 – 16:50 - Atelier cu gheață carbonică, CarboShow
16:00 – 17:00 - Atelier de realizat căsuțe din lut
17:00 – 18:00 - Atelier de decorat evantaie de hârtie
17:00 – 18:00 - IORGA – Romanian Remixes Dj Set
18:00 – 19:00 - Tur ghidat în zona Calea Griviței, cu Damian Anfile
18:15 – 19:30 - Concert Tony Baboon Band
19:45 - Proiecție film - E timpul să iubești / We live in time (2024, r. John Crowley)
Duminică, 13 iulie
11:00 – 11:50 - Spectacol de teatru pentru copii - Cartea Junglei, durata 50 minute
11:00 – 18:00 - Sesiuni de sport pentru copii și familie
12:00 – 13:00 - Jocurile copilăriei – zonă de distracție în aer liber
12:00 – 13:00 - Atelier de amprente pe lut
12:00 – 14:00 / 16:00 – 18:00 - Ateliere de colaje și grafică
12:00 – 14:00 / 16:00 – 18:00 - Animatori pentru copii, baloane modelabile și pictură pe față
13:00 – 14:00 - Atelier de confecționat semne de carte de epocă realizate pe lemn
14:30 – 15:30 - Sesiune de dans și coregrafie
16:00 – 16:50 - Atelier cu gheață carbonică, CarboShow
16:00 – 17:00 - Atelier de realizat căsuțe din lut
17:00 – 18:00 - Atelier de decorat evantaie de hârtie
17:00 – 18:00 - IORGA – Romanian Remixes Dj Set
18:00 – 19:00 - Tur ghidat în Cartierul Obor, cu Damian Anfile
18:15 – 19:30 - Concert trupa Zaibăr
19:45 - Proiectie film- Bambi: O Poveste din pădure (2024, r. Michael Fessler, narat de Dana Rogoz)
Străzi Deschise – București, Promenadă urbană
- Când? 12 și 13 iulie
- Unde? Calea Victoriei, str. Piața Amzei, str. Christian Tell
În zilele de 12 și 13 iulie, Calea Victoriei și câteva străzi adiacente devin spațiu pietonal și găzduiesc evenimente culturale în cadrul proiectului „Străzi deschise – București, Promenadă urbană. Programul include expoziții, spectacole de animație, parade și ateliere pentru copii. Programul artistic este organizat de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București.
Programul:
Sâmbătă, 12 iulie, Calea Victoriei – Muzeul Municipiului București – Casa Filipescu-Cesianu
10:00 – 17:30: „Muzeul Vârstelor – de la copilărie la senectute” și „În apropierea sfinților. Frescele Mănăstirii Văcărești după 40 de ani” (cu bilet) – expoziții permanente
10:00 – 18:00: Retrospectivă dedicată artei fotografului Dragoș-Radu Dumitrescu – expoziție tematică outdoor
Calea Victoriei nr. 45
8:00 – 19:00: „Freestyle Puppetry” – spectacol de animație (Teatrul de Animație Țăndărică)
Calea Victoriei nr. 13
19:00 – 20:00: Paradă stradală și minishow de acrobație (Circul Metropolitan București)
Duminică, 13 iulie, Calea Victoriei – Muzeul Municipiului București – Casa Filipescu-Cesianu
10:00 – 17:30: „Muzeul Vârstelor – de la copilărie la senectute” și „În apropierea sfinților. Frescele Mănăstirii Văcărești după 40 de ani” (cu bilet) – expoziții permanente
10:00 – 18:00: – Retrospectivă dedicată artei fotografului Dragoș-Radu Dumitrescu – expoziție tematică outdoor
Calea Victoriei nr. 110
11:00 – 13:00: „Jucăria de vorbe” – atelier literar, coordonator Oana Oros (Muzeul Național al Literaturii Române)
Calea Victoriei nr. 45
18:00 – 19:00: „Freestyle Puppetry” – spectacol de animație (Teatrul de Animație Țăndărică)
Mașinile Bucureștilor - Interbelicele Orașului, ed. V
- Când? 12 - 13 iulie
- Unde? Palatul Elisabeta
Dacă ești pasionat de mașini, poți merge la expoziția-eveniment „Mașinile Bucureștilor - Interbelicele Orașului”, organizat de Retromobil Club România prin secția Antebelice, în parteneriat cu Asociația Casa Majestății Sale.
Vei vedea automobile marcante ale României din perioada 1920-1940, o epocă de emancipare și avans tehnologic, expuse în grădina Palatului Elisabeta. Evenimentul va avea loc în fiecare weekend în perioada 12 iulie - 7 septembrie 2025.
Accesul în curtea Palatului Elisabeta pentru vizitarea expoziției de automobile se va face conform programului de vizitare al Palatului Elisabeta.
Nouvelle Vague & Fellini
- Când? 11-13 iulie
- Unde? Cinema Europa, Calea Moșilor 127
Poți merge la Cinema Europa între 11 și 13 iulie pentru un maraton de film dedicat visătorilor și iubitorilor de cinema clasic. Franța și Italia se întâlnesc pe ecran într-o selecție de șase filme-cult care explorează dragostea, introspecția și libertatea. Programul include și filme emblematice precum La Dolce Vita și Jules et Jim. Biletele sunt disponibile pe iabilet.ro și la Cinema Europa.
Programul:
Vineri, 11 iulie
17:00 – Jules et Jim (triunghi amoros, dar făcut cu poezie)
19:00 – Pierrot le Fou (culoare, nebunie și anarhie stilată)
Sâmbătă, 12 iulie
17:00 – La Dolce Vita (nu e doar faimos, e un trip între vis și realitate)
20:15 – Breathless (Jean-Paul Belmondo și cool-ul absolut)
Duminică, 13 iulie
17:00 – Cléo de 5 à 7 (o oră și jumătate de viață trăită cu intensitate)
18:45 – 8½ (Fellini la apogeu. Un film despre un film care e viață)
EUROPAfest 32: premiera europeana M.U.S.I.C. - jazz & clasic
- Când? Duminică, 13 iulie
- Unde? Sala Auditorium - MNAR / Palatul Regal, Str. Stirbei Voda 1
Dacă ești iubitor de muzică clasică și jazz, poți merge duminică la EROPAfest. Festivalul aduce la Sala Auditorium de la MNAR concertul M.U.S.I.C, o fuziune îndrăzneață și emoționantă între jazz și muzică clasică.
Vei putea asculta reinterpretări ale unor piese cunoscute precum What a Wonderful World, One Note Samba, Over the Rainbow, Route 66, I've Got You Under My Skin, dar si compozitii originale create de multi-premiatul pianist si compozitor de jazz italian 𝐋𝐮𝐜𝐚 𝐀𝐥𝐞𝐭𝐭𝐚. Prețul unui bilet este de 95 de lei.
Water Fest București
- Când? Sâmbătă 12 iulie, ora 12:00
- Unde? Piața Națiunile Unite
Poți merge sâmbătă, de la ora 12:00 la Water Fest București. Evenimentul promite o experiență inedită, o sesiune de vâslit pe Dâmbovița, chiar din centrul orașului. Water Fest București va avea loc la pontonul de la Piața Națiunilor Unite și își propune să pună în valoare potențialul apei urbane, dar și să atragă atenția asupra nevoii de a proteja mediul.
Participanții sunt invitați să urce în caiace, să se bucure de peisaj și să surprindă momentele pe apă în imagini ce vorbesc despre legătura dintre oraș și natură. Proiectul este realizat cu sprijinul Fundației pentru Tineret a Municipiului București.
Târg cuminte @ Kraft Market
- Când? 12 - 13 iulie 2025
- Unde? Strada Matei Millo 9
Weekendul acesta poți merge și la tărg. Kraft Market organizează un târg în care poți găsi ilustrații, bijuterii, ceramică, textile și multe alte comori realizate de artiști și artizani locali. Înscrierile se fac la adresa de gmail: ingrid.safiticuminti@gmail.com.
Bairam Ca-n Anii 90 @ B52 The Club
- Când? Sâmbătă, 12 iulie
- Unde? B52 The Club, Strada 11 iunie nr. 50
Dacă ți-e dor de bairamurile cu lumina semistinsă și de hiturile anilor ’90 pe repeat, B52 The Club îți dă întâlnire sâmbătă, 12 iulie, de la ora 21:00, pentru o petrecere de pomină. Intrarea costă doar 25 de lei.