Lipsa de timp, precum și importurile masive de afaceri care promovează mâncarea fast-food, au dus la un fenomen greu de imaginat în urmă cu zeci de ani: aproape nimeni nu mai gătește. Pe de altă parte, cei care apelează la fast-food pentru a mânca, sunt conștienți că acest tip de mâncare nu este neapărat cel mai sănătos, motiv pentru care acum au o soluție de compromis: bucătarul personal care vine și gătește acasă, ba mai mult, face personal cumpărăturile din ingredentele pe care le aleg doritorii.
Simțind potențial pentru o astfel de afacere pe piața din România, Gabriel Sandu, un bucătar care a luat calea Italiei pentru a câștiga mai bine din meseria pe care o practica, a pus în anul 2018 bazele afacerii Bucătarul personal, practic un agregator de bucătari de ale căror servicii pot beneficia cei care nu doresc să gătească.
Iar în unele cazuri poate că nici nu pot găti atât de bine ca ei, motiv pentru care apelează la acest așa-zis Uber al chefilor. Un business pornit de altfel cu o investiție minimă, practic doar din salariul de bucătar pe care îl avea Gabriel Sandu în Italia.
După cum explică partenerul său de afaceri însă, inițiativa a avut la bază o problemă mult mai stringentă: soluția pentru ca Gabriel Sandu să scăpe de gătitul à la carte de dimineață până noaptea târziu, deci, practic, ca o rezolvare pentru un program de lucru foarte încărcat.
Începuturile afacerii Bucătarul personal
În 2021 însă, afacerea i-a atras atenția și lui Florin Iancu, la bază economist, cu o carieră petrecută predominant în vânzări și fost manager de vânzări al unei firme de recrutare.
Am intrat în Bucătarul personal în ideea de a coordona marketingul companiei, dar după aceea am început să învăț bucătărie. Nu mă consider bucătar, doar gurmand și pasionat. Nu este o idee o idee autohtonă, ci este venită din Italia, unde serviciile acestea sunt destul de populare, dar și în Spania, Italia, sau SUA, unde sunt cele mai dezvoltate.
Florin Iancu, administrator Bucătarul personal
Apoi, de la momentul intrării în afacere, Florin spune că au apărut și alte servicii. Astfel, de unde inițial exista doar serviciul de bucătar la domiciliu, ulterior a fost adăugat și serviciul de live cooking pentru evenimente.

Prin urmare, Florin Iancu este acum administrator și coordonează cam tot ce se întâmplă în Bucătarul personal, din moment ce afacerea a deschis platformă și în Italia, unde este însă la început, în zona Trieste "și un pic pe lângă", o extensie a afacerii unde pentru moment lucrează doar șapte bucătari.
73 de bucătari, disponibili în orice moment
Cât despre afacerea din România, antreprenorul spune că aici sunt înscriși în platformă 73 de bucătari "calificați fără excepție".
Lucrăm doar cu oameni care au urmat un curs, care trec prin niște interviuri și o probă, dar în mod frecvent colaborăm numai cu 35, în special în București, Brașov, Cluj, Iași și Constanța. Ceilalți bucătari sunt alocați la evenimentele din orașele mai mici, unde și frecvența cererilor e mai redusă. Pe lângă bucătarii colaboratori lucrăm și cu ospătari, barmani și personal dedicat pentru spălarea vaselor.
Florin Iancu, administrator Bucătarul personal
Cât despre serviciile pentru care sunt solicitați cel mai mult bucătarii, antreprenorul spune că cel mai des este vorba despre nunți, zile onomastice și petreceri pentru companii, dar, pe lângă acestea, există și serviciul de catering și cardurile cu experiențe culinare-cadou.
Live cooking, evenimentul preferat
Pentru că și livrarea este un aspect important, antreprenorul spune că, pentru gătitul acasă, livrarea mâncării se face în pungi și caserole termice din inox sau sticlă care se închid etanș, direct de către bucătari, din moment ce ei se ocupă și de alegerea hand-picked a ingredientelor.

Cât despre catering, livrarea se face cu una dintre mașinile companiei, în cutii termizolante în care sunt așezate tăvi din inox, care mai apoi se pun în chafing dishes, practic acele tăvi metalice pentru servire la evenimente, cărora li se deschide capacul.
Evenimentele noastre preferate sunt cele care implică live cooking. Mergem foarte mult pe conceptul ăsta, inclusiv în spații la care nu te-ai aștepta, cum ar fi o cabană la mama naibii, mergem noi și ducem tot acolo, cuptor, plite, polonice, oale, tot ce e nevoie, pentru că e mult mai mișto când se găstește la fața locului.
Florin Iancu, administrator Bucătarul personal
Totodată, Florin Iancu mai spune că afacerea respectă principiul de a nu folosi niciodată produse congelate sau semipreparate.
Feluri de mâncare și prețuri
După ce povestește începuturile inițiativei, precum și modelul de business, antreprenorul trece însă și la mâncarea propriu-zisă, explicând faptul că acum afacerea "rotește" pe la companii, dar nu numai, o serie de meniuri tematice din bucătăriile mai multor culturi.
Astfel, Florin Iancu dă exemplul unor meniuri din bucătăria spaniolă sau mexicană, dar amintește și de cele din bucătăria franceză, unde bucătarii au gătit stridii, melci și tocăniță de vițel, dar și cea italiană, unde aceștia au făcut pizza, paste și alte mâncăruri specifice.

Cât despre prețuri, administratorul afacerii spune că la evenimente meniurile au prețuri cuprinse 200 și 350 de lei, iar când vine vorba de gătit acasă, prețul depinde de numărul de vizite ale bucătarului și numărul de preparate.
Pachetele standard sunt gândite pentru familii de 1-4 persoane, deci pentru un abonament pentru trei vizite pe săptămână, cu trei preparate per vizită, prețul este de 3660 de lei pe lună. Ăsta este prețul pentru serviciu, adică conceperea meniurilor, mersul la cumpărături, gătitul, servitul la masă și curățarea spațiului în care s-a gătit.
Florin Iancu, administrator Bucătarul personal
Pe de altă parte, atât pachetele oferite cât și, implicit, prețurile acestora sunt modulare, astfel că Bucătarul personal are și pachete cu gătire zilnică, dar și de doar două vizite pe săptămână, unde, de exemplu, prețul este de 665 lei/săptămână.
Pe lângă aceste costuri însă, mai spune Florin Iancu, există și prețul în sine al ingredientelor, practic contravaloarea cumpărăturilor care se decontează separat, pe baza bonului sau a facturii.
De ce apelează românii la bucătari personali
Administratorul afacerii Bucătarul personal s-a referit de asemenea și la motivația celor care apelează la serviciile afacerii, spunând că, pe de o parte este vorba despre lipsă de timp, inevitabilă în anumite contexte, în special pentru oamenii care trăiesc în orașe mari.

Cu toate acestea, mai adaugă el, un alt aspect de luat în considerare este că atunci când familiile se măresc crește și presiunea pentru idei de preparate, în ideea de a nu se mânca mereu același lucru și de asemenea se prelungește și timpul petrecut în bucătărie.
Onorăm și cereri care vin ca urmare a necesității abordării unui regim alimentar special, fie că este vorba despre slăbit sau o anumită condiție medicală. Suntem optimiști în privința opțiunilor culinare ale românilor, pentru că am observat că este o preocupare din ce în ce mai mare pentru mâncatul gustos, dar și sănătos.
Florin Iancu, administrator Bucătarul personal
Cât despre obieciurile culinare pe care le observă la români, administratorul afacerii spune că în continuare se mănâncă fast food, dar, în același timp, spune el, românii sunt din ce în ce mai curioși și vor să încerce specifice culinare noi.
Florin Iancu încheie oferind și perspectiva încasărilor pe care le generează businessul, spunând că anul trecut afacerea a generat aproximativ 60.000 de euro, iar în 2024 se pregătește să depășească suma asta "cât de curând".