10 Iulie 2024

Încă un artist internațional nu vine la un festival din România. A anulat participarea în ultimul moment



Organizatorii festivalului Beach Please, care are loc între 10 și 14 iulie în Constanța, au anunțat retragerea din program a unuia dintre artiștii internaționali, mai exact a rapperului Chief Keef.

„Din păcate, tocmai am aflat că, în ciuda tuturor contractelor semnat și asigurărilor primite, Chief Keef nu a reușit să îndeplinească toate formalitățile necesare pentru a părăsi Statele Unite și, prin urmare, nu va putea ajunge la Beach, Please! anul acesta”, se arată într-un anunț oficial al organizatorilor.

Aceștia susțin că nu sunt singurii care au de suferit din cauza acestei situații. Veștile vin la puțin timp după situațiile neplăcute create de anularea participării lui Nicki Minaj la Saga Festival, mulți fani intrând acum în cursa de recuperare a banilor pe bilete.

Chief Keef și managementul său au anulat și festivalul Clout din Polonia. Săptămâna trecută, au anulat aparițiile la Rolling Loud și Splash Festival, din același motiv: imposibilitatea de a părăsi SUA”, mai precizează organizatorii în anunț.

Aceștia au spus că nu au avut cum să contracareze această situația, dar că au anunțat participanții la festival imediat ce au avut veștile.

„Menționăm, de asemenea, că săptămâna trecută, după ce a anulat cele două festivaluri din Europa, echipa sa de management ne-a reasigurat că problemele sale cu pașaportul vor fi rezolvate și că show-ul de la Beach, Please! rămâne în picioare”, au mai spus organizatorii.

Evident, asigurările managementului artistului american au fost în van.

În schimb, aceștia au dat asigurări că „toți ceilalți artiști din line-up sunt confirmați, au bilete de avion rezervate și vor participa la festival”.

Printre cele mai cunoscute nume care participa la Beach, Please! anul acesta se numără Wiz Khalifa, Travis Scott, Gucci Mane sau Lil Pump.

Mai multe detalii despre line-up găsiți AICI.



Citeste si