România va da piept cu naționala Belgiei în cel de-al doilea meci din grupele de la Euro 2024, primul turneu final de campionat european la care țara noastră s-a calificat în opt ani de zile. „Tricolorii” întâlnesc cea mai dificilă adversară din această fază a competiției, belgienii fiind foști ocupanți ai primei poziții în clasamentul FIFA. Pentru această partidă, selecționerul Edward Iordănescu a realizat niște modificări în formula de start.

Calificată la al șaselea Euro în ultimele patru de decenii, România a trecut la pas de Ucraina în meciul de deschidere din Germania. După cinci zile de pauză și după ce am asistat la un meci electrizant între rivalele din grupă, Slovacia și Ucraina (scor final 2-1, în favoarea ucrainenilor), este vremea conaționalilor noștri să revină pe stadion.

Cea de-a doua partidă din Grupa E se va disputa la Koln, de la ora 22:00, transmisia în direct fiind acoperită de Pro TV. Va fi a 13-a întâlnire dintre cele două echipe naționale de seniori, dacă luăm în calcul și partidele amicale. Belgia a pierdut primul său meci de la Euro în compania Slovaciei, asta deși a reușit să introducă de două ori mingea în poartă, ambele reușite ale lui Romelu Lukaku fiind anulate.

Până acum, în 12 partide, România a învins Belgia de cinci ori și a obținut două remize. Belgia a obținut ultima victorie împtoriva echipei noastre naționale în urmă cu 13 ani, într-un amical la Liege (2-1), iar ai noștri și-au trecut în cont ultimul succes cu ocazia ultimului joc direct, cel din 2012, de la București (2-1).

România va evolua în această seară pe RheinEnergieStadion, o arenă cu o capacitate de 42.300 de locuri. În trecut, naționala a mai jucat o singură partidă în acest oraș, iar asta în 2007. A fost atunci vorba de un amical împotriva Germaniei, încheiat cu 3-1 pentru echipa gazdă.

Care este primul 11 al României pentru partida cu Belgia

Echipa României care va evolua în meciul din această seară va fi foarte similară în comparație cu cea din meciul de deschidere. Inițial, presa scria că ar fi în vizorul lui Iordănescu trei jucători care ar putea fi schimbați la acest meci. Primii doi, menționați de ProSport, au fost Răzvan Marin și Denis Drăguș. Se pare că aceștia ar fi acuzat o stare de oboseală mai mare după partidă.

Cu toate acestea, și Marin, dar și Drăguș vor figura la startul partidei de la ora 22:00. Singura schimbare va fi, practic, o revenire la formula de start pe care selecționerul român și-a dorit-o și în meciul cu Ucraina. Astfel, conform ProSport, care citează surse Fanatik, Florinel Coman va fi rezervă, iar Valentin Mihăilă va fi titular. Acesta din urmă nu a putut începe prima partidă de pe Allianz Arena din Munchen din cauza unei ușoare răceli prin care trecuse recent.

Echipa de start a României:

Niță – Rațiu, Drăgușin, Burcă, Bancu – M. Marin – Man, Stanciu, R. Marin, Mihăilă – Drăguș.

Cât îi privește pe cei aflați pe banca de rezevă, ei sunt:

Moldovan, Târnovanu, Mogoș. Racovițan, Rus, Nedelcearu, Sorescu, Cicâldău, Șut, Olaru, I. Hagi, Coman Pușcaș, Alibec, Bîrligea

În fine, dacă este să vorbim și despre belgieni, ei au în continuare o absență care poate fi considerată importantă. Selecționerul Domenico Tedesco nu se va putea baza nici de data aceasta pe mijlocașul defensiv Axel Witsel, accidentat într-un amical înainte de turneul final. Iată care ar putea fi echipa de start a Belgiei:

Casteels - Castagne, Faes, Debast, Carrasco - Mangala, Onana - Trossard, De Bruyne, Doku - Lukaku

Și acestea sunt rezervele belgienilor, care au ocupat vreme de peste trei ani prima poziție în topul FIFA:

Kaminski, Bakayoko, De Cuyper, De Ketelaere, Lukebakio, Openda, Sels, Theate, Tielemans, Vermeeren, Vertonghen, Vranckx

Cum ar putea Iordănescu Jr. să bată un record la cârma „Tricolorilor”

România trece printr-o perioadă deosebit de bună care a fost încununată cu victoria împotriva Ucrainei. Echipa națională a încheiat preliminariile pentru Euro 2024 fără a pierde o partidă, iar cel mai recent insucces datează din 14 iunie 2022, când echipa a pierdut în Giuleşti, 0-3 cu Muntenegru (UEFA Nations League).

Următoarele 13 rezultate pozitive (dintre care opt au fost victorii) au fost obținute toate cu Edward Iordănescu pe bancă. Astfel, Iordănescu Jr. și-a egalat tatăl, pe Anghel Iordănescu, cel care a legat și el 13 partide fără meci pierdut ca selecționer între 1996 și 1998, la finele evoluției „Generației de Aur”.

Cea mai lungă serie de invincibilitate, care a fost stabilită între 2005-2007, s-a întâmplat cu Victor Piţurcă pe bancă. Iată cele mai lungi serii fără meci pierdut pentru România:

  1. 14 jocuri - 2005-2007: 12 victorii / 2 remize (14 jocuri, cu V. Piţurcă);
  2. 13 jocuri - 2022-2024: 8 victorii / 5 remize (13 jocuri, cu Edw. Iordănescu);
  3. 13 jocuri - 1996-1998: 11 victorii / 2 remize (13 jocuri, cu A. Iordănescu);
  4. 11 jocuri - 1998-2000: 7 victorii / 4 remize (10 jocuri, cu V. Piţurcă, respectiv 1 joc cu E. Jenei);
  5. 11 jocuri - 1994-1995: 7 victorii / 4 remize (11 jocuri, cu A. Iordănescu).

Continuarea acestei serii va fi foarte dificilă. Belgia ocupă acum locul 3 în lume și, în plus, este deosebit de neobișnuit ca această formație să piardă două partide în grupele unui turneu final. Conform Digi Sport, care citează BBC, Belgia nu a mai pierdut de două ori în grupe de la Campionatul Mondial din 1930, turneu final la care a luat parte și România.

Embed from Getty Images

De asemenea, eșecul din meciul trecut este prima sub bagheta lui Tedesco. Trebuie spus și că, privind în retrospectivă, Belgia nu a pierdut niciodată cu arbitrul Szymon Marciniak la centru. Oficialul polonez a mai condus un meci al Belgiei de patru ori în trecut și, de fiecare dată, „Diavolii Roșii” s-au impus sau au obținut măcar un egal. Totuși, trei au fost meciuri amicale, iar singurul succes oficial (în preliminariile pentru Cupa Mondială din 2018) a fost un 2-1 în fața Greciei.

Sursa foto: Facebook.com / Echipa națională de fotbal a României

Abonează-te pe
9news.ro Promo

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Mihai Fira
Mihai Fira este reporter auto Wall-Street.ro din toamna lui 2022. Înainte de a se alătura echipei, Mihai a colaborat cu mai multe publicații din domeniul auto, atât românești cât și străine. El și-a început cariera ca jurnalist în mediul online, ca editor al site-lui Pitstops.ro, cel mai important portal românesc de motorsport din România. Mihai a colaborat și cu BMWBlog.ro, sursa oficială de știri despre producătorul bavarezi, dar și cu...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »


Setari Cookie-uri