4 Aprilie 2022

O carte de câteva pagini scrisă în copilărie de Charlotte Brontë a fost evaluată la 1,25 milioane de dolari



Manuscrisul este opera lui Charlotte Brontë și a surorilor ei și este mai mic decât un pachet de cărți de joc.

Volumul de buzunar, intitulat ”O carte de poezii de Charlotte Brontë, vândută de Nimeni și tipărită de Ea Însăși”, este o colecție de zece poezii scrise de faimoasa autoare britanică în 1829, când avea numai 13 ani, potrivit CNN.

Deși are doar 15 pagini, manuscrisul a fost evaluat la 1,25 de milioane de dolari de James Cummins Booksellers, specializați în cărți rare, care îl vor scoate la vânzare la acest preț un târg de carte din New York. În cazul în care se vor găsi mai mulți doritori, așa cum s-a întâmplat recent cu un alt manuscris al celebrei scriitoare, ar putea fi vândut la licitație, la un preț semnificativ mai mare.

Citește și: Voxa: Audiobook-urile au fost de 12 ori mai căutate decât e-book-urile, în luna martie

Manuscrisul lui Charlotte Brontë a dispărut practic în 1916, când ar fi ajuns într-o colecție particulară, iar conținutul său a rămas necunoscut până acum. Poeziile pe care le conține au fost scrise de Charlotte împreună cu surorile ei, Emily și Anne, din colaborarea lor născându-se mai târziu romane celebre precum ”Jane Eyre” sau ”La răscruce de vânturi”.

Cartea a fost confecționată de surorile Brontë din bucăți de hârtie găsite prin casă și legate cu sfoară. ”Sunt încercări de slabă calitate, recunosc, dar sunt cele mai bune creații ale mele”, a scris Charlotte pe pagina de gardă.



Citeste si