Femeile, dar mai ales femeile de succes, care pot reprezenta un model de urmat, sunt principalele subiecte ale lunii martie, ținând cont de specificul acestei perioade. Istoria ne arată că segmentul feminin al societății a întâmpinat, de-a lungul timpului, marginalizare și discriminare, episoade care nici în epoca modernă nu au dispărut în totalitate. Acest lucru este confirmat și de Mădălina Balaiban, fondatoarea agenției de turism Hello Holidays, care a mărturisit, într-un interviu wall-street.ro, că și în prezent simte câteodată reticența din partea partenerilor de afaceri.

Mădălina Balaiban a fondat agenția Hello Holidays în 2007, pasiunea pentru turism preluând-o de la familia sa, care avea o astfel de afacere încă din 1992.

”Încă de mică mi-am dorit să am propria mea agenție de turism. Stăteam foarte mult cu ai mei și îmi plăcea ce făceam, chiar dacă am început prin a spăla autocarele cu tata”, își amintește Balaiban.

Sursa Foto: Facebook Mădălina Balaiban

Fondatoarea Hello Holidays mărturisește că în copilărie își dorea să devină doctor, iar mai apoi se vedea în poliție sau armată. În cele din urmă, nici halatul alb și nici ordinea publică nu i s-au potrivit, alegând volanul autocarelor în călătoriile sale în întreaga lume.

”Când vorbim despre succes, mulți se așteaptă să spun că avem vreun plan pregătit, cu buget și bani strânși. În schimb, am pornit cu un grad mare de inconștiență, care cred că m-a ajutat. Nu am avut nimic la început, în afară de multă ambiție. Avem 19 ani când am avut primul contact cu lumea de afaceri”, mai spune Balaiban.

Tot ea este cea care povestește că cele mai mari obstacole au fost potențate de faptul că era femeie, iar partenerii de afaceri nu îi acordau credibilitate.

”Mi-a fost foarte greu la început. Eram o femeie tânără, eram greu de luat în seamă. Însă asta m-a ambiționat și mai mult”, a adăugat Balaiban.

Sursa Foto: Facebook Mădălina Balaiban

Fondatoarea Hello Holidays spune că ambiția și puterea de a nu renunța înaintea primului obstacol apărut sunt moștenite de la tatăl său, care a atras-o în lumea autocarelor de mică. Pentru continuarea poveștii Mădălinei Balaiban, dar și pentru informații despre cum vom putea călători anul acesta, urmăriți video-ul de mai jos:

Sursa foto: Facebook/ Madalina Balaiban

Abonează-te pe
9news.ro Promo

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristina Marin
Cristina Marin s-a alăturat redacției la începutul anului 2020, cu puțin timp înainte de declanșarea pandemiei. Coincidență sau nu, cei peste trei ani petrecuți în cadrul rețelelor private de sănătate din România au ajutat-o să înțeleagă mai bine relația dintre pacient și sistemul de sănătate autohton despre care scrie în prezent la publicația Wall-street.ro. Cristina se află în permanentă legătură cu medicii din spitalele românești și...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »


Setari Cookie-uri