25 Ianuarie 2013

Tot ce trebuie sa stii despre TVA la incasare: ce inseamna pentru afacerea ta?



Sistemul de TVA la incasare a fost introdus de Guvern de la 1 ianuarie, fiind una dintre masurile intens dezbatute pe finalul anului trecut din cauza impactului negativ pe care se presupune ca l-ar putea avea asupra mediului de faceri. Afla tot ce trebuie sa stii despre acest sistem si ce inseamna TVA la incasare pentru afacerea ta dintr-un raport al Ernst & Young, prezentat cu ocazia conferintei anuale de fiscalitate.

Cine aplica sistemul?

Potrivit normelor finale pentru plata TVA la incasare, sistemul se aplica persoanelor impozabile inregistrate in scopuri de TVA care au sediul activitatii economice in Romania si a caror cifra de afaceri in anul precedent nu depaseste 2,25 milioane lei (aproximativ 500.000 euro).

Si firmele care au inregistrat o cifra de afaceri mai mica de 2,25 milioane lei in perioada 1 octombrie 2011-30 septembrie 2012 vor fi supuse acestui sistem de la 1 ianuarie 2013.

Pe de alta parte, firmele care s-au inregistrat in scopuri de TVA dupa 30 septembrie 2012 si se incadreaza in plafon vor aplica sistemul din a doua parte a acestui an.

Persoanele si operatiunile excluse

Potrivit Ernst & Young, persoanele impozabile care fac parte dintr-un grup fiscal unic sunt excluse de la aplicarea sistemului de TVA la incasare.

De asemenea, sunt excluse firmele care nu au sediul activitatii economice in Romania, chiar daca au in tara noastra un sediu fix, si bineinteles vor fi in afara sistemului si persoanele impozabile neinregistrate in scop de TVA.

Operatiunile excluse de la aplicarea acestui sistem vizeaza livrarile de bunuri sau prestarile de servicii pentru care beneficiarul este o persoana obligata la plata TVA, livrarile pentru care sunt aplicabile masurile de simplificare, cele in care bunurile sau serviciile sunt scutite de TVA si livrarile la care incasarea contravalorii se face in numerar, partial sau total.

Cum se calculeaza cifra de afaceri?

Cifra de afaceri pentru calculul plafonului de 2,25 milioane lei este constituita din valoarea totala a livrarilor de bunuri si a prestarilor de servicii taxabile si/sau scutite cu drept de deducere, precum si a operatiunilor rezultate din activitati economice pentru care locul livrarii/prestarii se considera ca fiind in strainatate, realizate in cursul unui an calendaristic.

La determinarea cifrei de afaceri se au in vedere randurile din decontul de TVA corespunzatoare operatiunilor mentionate mai sus, precum si randurile de regularizari aferente.


Ce se intampla daca este depasit plafonul?

Specialistii Ernst & Young au explicat ca, daca in cursul anului calendaristic curent, cifra de afaceri a persoanelor care aplica sistemul TVA la incasare depaseste plafonul de 2,2 milioane lei, sistemul se va aplica pana la sfarsitul perioadei fiscale urmatoare celei in care plafonul a fost depasit.

Astfel, daca o firma pentru care perioada fiscala utilizata este luna depaseste in mai plafonul, ea trebuie sa notifice autoritatile fiscale pana la 25 iunie si sa nu mai aplice sistemul de TVA la incasare incepand cu 1 iulie.



Cum se deduce TVA?

Regula generala: dreptul de deducere ia nastere la momentul exigibilitatii TVA.

Exceptia: Dreptul de deducere a TVA aferente achizitiilor efectuate de o persoana impozabila de la o persoana impozabila care aplica sistemul de TVA la incasare este amanat pana in momentul in care aceasta taxa pe valoarea adaugata a fost platita furnizorului sau.

Deducerea TVA amanata la data platii nu se aplica in cazul achizitiilor intracomunitare de bunuri, importurilor, achizitiilor intracomunitare de servicii cu taxare inversa sau supuse masurilor de simplificare.



Cum stim ca furnizorul aplica sistemul de TVA la incasare?

Este important de stiut ca termenul de 90 de zile nu se aplica in cazul exercitarii dreptului de deducere.

De aceea, pentru a justifica deduceri ale TVA a fost introdusa o conditie suplimentara: dovada platii TVA, in cazul in care in tranzactie este implicata o persoana care aplica sistemul de TVA la incasare.

Incasarea contravalorii livrarilor facute

Potrivit Ernst & Young, incasarea contravalorii livrarii de bunuri sau prestarii de servicii se face prin orice modalitate prin care furnizorul/prestatorul obtine contrapartida pentru aceste operatiuni de la beneficiarul sau precum:

- Plata in bani: incasari prin banca de tip transfer-credit sau transfer-debit (cec, cambie, bilet la ordin).
- Cesiune de creanta: furnizorul/prestatorul cesioneaza creante aferente unor facturi neincasate pana la momentul cesiunii, data incasarii fiind - considerata data cesiunii creantelor.
- Compensare intre persoane juridice sau in care cel putin una din parti nu este persoana juridica.
- Plata in natura.




Citeste si