Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a depus plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 pentru săvârşirea infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.

Edilul subliniază că prin diseminarea masivă a documentului conform căruia ar fi colaborat cu Securitatea i-a fost "grav afectată" imaginea, notează Agerpres.

"Am depus astăzi o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 5 Bucureşti pentru săvârşirea infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale (articolul 320 din C.pen.) şi uz de fals (articolul 323 din C.pen.), cu privire la documentul intitulat 'Raport privind încadrarea informativă a cetăţenilor care se deplasează în Australia cu ocazia Olimpiadei Internaţionale de Matematică'. Consider că prin diseminarea masivă pe unele canale mass-media şi pe reţelele de socializare a acestui fals mi-a fost grav afectată imaginea. Deşi nu se cunoaşte provenienţa acestui înscris, scopul difuzării sale este de a altera competiţia electorală şi de a induce în eroare alegătorii", a precizat edilul general al Capitalei, într-o informare de presă.

El i-a asigurat de "consideraţia" sa pe jurnaliştii care au abordat echilibrat şi deontologic aceste informaţii. Totodată, şi-a exprimat încrederea că bucureştenii "se informează corect şi ştiu să distingă între un fake news şi o ştire reală".

Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a precizat că nu a eliberat documentul privind o presupusă colaborare a lui Nicuşor Dan cu Securitatea comunistă, dar se vor verifica toate informaţiile conţinute de acesta "cu celeritate", având în vedere suspiciunile referitoare la autenticitate.

Cu o zi în urmă, primarul general sublinia că nu a avut niciun angajament de colaborare cu Securitatea, iar Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a emis două adeverinţe în acest sens. El menţiona că documentul care a apărut în spaţiul public şi din care ar reieşi că a furnizat note informative Securităţii prezintă "mai multe neconformităţi faptice".

Sursa foto: Facebook / Nicușor Dan

Abonează-te pe
9news.ro Promo

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Justiție »


Setari Cookie-uri