18 Ianuarie 2011

De ce a mers seful Goldman Sachs in vizita la Groupon?



Directorul general al Goldman Sachs, Lloyd Blankfein (foto), a mers la sediul Groupon, din Chicago, pentru a convinge managementul companiei sa apeleze la serviciile bancii de investitii pentru o posibila oferta publica initiala, au declarat pentru Bloomberg surse apropiate situatiei.

Morgan Stanley doreste de asemenea sa intermedieze listarea Groupon, a adaugat aceeasi sursa, potrivit Mediafax.

Groupon, companie infiintata acum doi ani, a respins luna trecuta o oferta de 6 miliarde de dolari din partea Google. Firma opereaza site-uri de reduceri in Statele Unite, Canada, Brazilia, Franta, Germania, Marea Britanie, Italia, Portugalia, Spania, Japonia, Polonia, Turcia, Mexic si Romania.

Compania a anuntat recent ca a obtinut finantare de la investitori care-i evalueaza valoarea de piata la 4,75 miliarde de dolari. O oferta publica initiala ar plasa Groupon la 15 miliarde de dolari, potrivit unor surse apropiate situatiei.
Purtatorii de cuvant ai companiilor implicate au refuzat sa comenteze informatiile.

Totodata, LinkedIn, cea mai mare retea de socializare de business, lucreaza cu mai multe banci, inclusiv Morgan Stanley, pentru a efectua o oferta publica initiala in acest an, potrivit unor surse apropiate discutiilor.

Goldman Sachs a investit recent 450 milioane de dolari la Facebook, evaluand compania la 50 de miliarde de dolari.

Sursa foto: www2.goldmansachs.com.

Afla mai multe despre Groupon:

Groupon se extinde in alte trei tari

Groupon atrage o runda de finantare record

Refuzat de Groupon, gigantul Google cauta sa cumpere alte companii

Seful Groupon Romania: Toata lumea are loc pe piata, atata timp cat joaca corect



Citeste si