14 Mai 2008

Finmeccanica cumpara compania americana DRS pentru 5,2 mld. dolari

Compania Finmeccanica SpA a anuntat ca va achizitiona firma americana DRS Technologies contra sumei de 5,2 miliarde dolari, acesta fiind cel mai mare acord de pana acum in incercarea companiilor europene de aparare de a patrunde in sectorul de aparare din SUA, scrie Reuters.

Finmeccanica, numarul patru in sectorul european aerospatial si de aparare, a anuntat marti ca va plati 81 dolari pe actiune pentru DRS, companie ce produce radare si echipament de supraveghere, cu sediul in New Jersey.

Preluarea include de asemenea o datorie de aproxiamtiv 1,2 miliarde dolari.

Pentru achizitionarea DRS, Finmeccanica va face un imprumut pe care il va plati prin intermediul majorarii de capital, licitatiilor si vanzarii de active.

Finmeccanica a anuntat marti un profit net de 126 milioane euro (194,7 milioane dolari) in primul trimestru din 2008, cu 563% mai mult fata de anul trecut.

Profitul net al Finmeccanica a fost de 72 milioane euro, potrivit companiei.

Castigurile inainte de dobanzi, taxe si amortizari (EBITA) au crescut cu 13% la 133 milioane euro.
Finmeccanica si-a confirmat estimarile pe 2008, asteptand o crestere a venitului intre 6% si 11% si o crestere a EBITA intre 12% si 19%.

Compania a precizat ca va achizitiona o participatie de 11,1% in compania italiana de electronice Eurotech SpA, contra sumei de 18,1 milioane euro.



Citeste si