11 Decembrie 2007

Danone a pierdut marca Wahaha in urma unei decizii a comisiei de arbitraj

Gigantul francez din sectorul alimentar, Danone, a anuntat luni ca un oficiu chinez de arbitraj i-a cerut sa renunte la acordul de transfer al marcii cu grupul chinez Wahaha, informeaza Reuters, citat de NewsIn.

Intr-o declaratie, Danone a anuntat ca comisia de arbitraj din China, Hangzhou, a emis o hotarare impotriva Danone, grupul francez fiind "socat" de decizie.

Danone a precizat de asemenea ca va oferi o declaratie in decursul zilei, pentru a da mai multe detalii.

Danone si Wahaha s-au acuzat reciproc si s-au judecat timp de cateva luni, compania franceza acuzand Wahaha de stabilirea unor operatiuni paralele in afara acordului lor, prin care comercializa produse marca Wahaha.

Danone a precizat ca a platit Wahaha Group 50 milioane yuani (6,6 milioane dolari) ca parte a unui acord ce oferea companiilor cu capital mixt dreptul de a folosi marca, si ca transferul a fost confirmat de catre Hangzhou.

Insa pe 14 iunie, Wahaha a completat o plangere de arbitraj, cautand sa incheie acordul de transfer al marcii semnat in 1996.

Wahaha a anuntat ca nu a transferat formal sau legal marca apartinand Wahaha Group.

Danone detine 51% din actiunile unei companii cu capital mixt creata impreuna cu Wahaha, cel mai mare producator de bauturi racoritoare din China, cu sediul in orasul Hangzhou din estul Chinei.

Danone a intentat un proces in California, acuzandu-si partenerul chinez de incalcarea contractului, prin folosirea marcii Wahaha pentru produse vandute in afara structurii de joint venture.



Citeste si